Valeriu Gheorghiţă: „La 1 septembrie, România ar ajunge la 10 milioane de persoane vaccinate, chiar cu 2 doze”

62167378
Agerpres

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, estimează că din doua jumătate a lunii aprilie România ar putea vaccina 100.000 de persoane pe zi.

Potrivit lui, în luna septembrie s-ar putea atinge un număr de 10 milioane de persoane vaccinate, „chiar cu a doua doză”. Conform datelor prezentate de Gheorghiţă, rata de vaccinare în rândul personalului medical şi al centrelor medico-sociale depăşeşte 90%, procent peste aşteptări, transmite News.ro.

„Rata de vaccinare va creşte progresiv. Vom putea atinge din jumătatea a doua a lunii aprilie 100.000 de persoane pe zi, având în vedere că, de la acel moment, vom putea deschide cele 750 de centre care sunt prevăzute din etapa a doua, centre care prevăd circa 166 de cabinete de vaccinare. Avem o capacitate de vaccinare de peste 100.000 de persoane pe zi”, a declarat Valeriu Gheorghiţă sâmbătă seară, la Antena 3.

El a precizat că astfel, la 1 septembrie România ar ajunge la 10 milioane de persoane vaccinate, „chiar cu două doze”.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anunţă că în luna februarie România aşteaptă 800.000 de doze de la compania AstraZeneca, iar alte 180.000 de doze de la compania Moderna. În următoarele două săptămâni, alte 163.000 de doze vor intra în ţară, livrate de la producătorul Pfizer.

„Sunt cel puţin 900.00 de persoane noi programate în momentul de faţă şi mai este o listă de aşteptare de aproape un milion de persoane. Am avea nevoie de mult mai multe doze, dar cred că trebuie să avem răbdare cu toţii, pentru că pe măsură ce vor veni mai multe doze, misiunea noastră este să le folosim cât mai eficient, cât mai rapid şi într-un mediu cât mai sigur”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Medicul a menţionat că rata de vaccinare în rândul persoanelor din prima etapă este estimată că a depăşit 90%, procent care este peste aşteptări şi care reprezintă un mesaj de încredere adresat de profesioniştii din sistemul medical populaţiei generale.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62171811
Tragedia de la Matei Balș. Rudele și-au căutat ore întregi bolnavii în spitalele din Capitală

Tragedia de la Matei Balș și drama rudelor, care ore întregi și-au căutat vineri bolnavii în spitalele din Capitală, vor aduce schimbări în sistemul de sănătate, susține ministrul Vlad Voiculescu.

62171816
Vlad Voiculescu, după tragedia de la Balș: „Sistemul sanitar are păcate vechi și de 30 de ani”

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a prezentat ultimele date din ancheta incendiului de la Matei Balș.

62171791
O centrală termică a explodat la Techirghiol. Focul s-a întins pe un kilometru pătrat

Explozie, urmată de un incendiu puternic la Techirghiol.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.