Valeriu Gheorghiţă: Vaccinurile sunt eficiente şi împotriva noii tulpini de Covid-19 din Marea Britanie

62167378
Agerpres

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a precizat marţi că vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca sunt eficiente şi împotriva tulpinii din Marea Britanie.

"Da, la acest moment, datele sunt cât se poate de bune, şi anume eficacitatea acestor vaccinuri este păstrată şi pentru tulpina din Marea Britanie şi care, din păcate, vedem că este emergentă şi în România. Ca atare, a fost un motiv pentru care noi ne-am dorit accelerarea campaniei de vaccinare şi creşterea numărului de persoane vaccinate zilnic, tocmai pentru a asigura protejarea unui număr cât mai mare de persoane într-un interval mai scurt de timp. A fost şi motivul pentru care am decis devansarea etapei a doua, începând cu data de 15 ianuarie. După cum ştiţi, ea era prevăzută la începutul lunii februarie", a arătat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat dacă este posibil ca angajaţi din domenii esenţiale să îşi cedeze locul la vaccinare unor persoane în vârstă sau bolnavilor cronici, Valeriu Gheorghiţă a apreciat că un astfel de gest reprezintă o dovadă de solidaritate.

"Eu cred că este un gest lăudabil. Din punctul meu de vedere, dă dovadă de solidaritate într-un moment dificil pentru toată lumea, cu atât mai mult pentru România. Trebuie să dăm prioritate persoanelor vulnerabile, persoanelor vârstnice, persoanelor cu boli cronice, care practic au cea mai mare nevoie în acest moment de vaccinare", a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62169188
Toate locurile pentru vaccinare, ocupate până în data de 14 aprilie. Anunțul lui Valeriu Gheorghiță

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat marţi că până pe data de 14 aprilie au fost ocupate ''aproape toate sloturile disponibile'' în vederea vaccinării.

62171006
Vaccinare amânată. Persoanele afectate vor primi mesajul cu 48 de ore înainte

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a dat detalii, marți, despre amânarea vaccinurilor împotriva Covid-19 în România.

62134584
Singurul județ care se mai află în scenariul roșu, cu o incidență de 3,42 la mie a cazurilor de COVID

Municipiul Bucureşti rămâne pentru a şaptea zi în zona galbenă în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, după ce marţi a înregistrat 2,24 cazuri la mia de locuitori.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.