Un tânăr s-a ciocnit de o mașină a poliției, în Capitală. Puțin a lipsit ca mașinile să ajungă în Dâmbovița

×
Publicitate

O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată într-un accident, duminică seara, în Capitală.

Un şofer foarte tânăr, dar cu o maşină foarte puternică, a ignorat semnalele acustice și luminoase, a intrat în intersecție și s-a izbit violent de vehiculul condus de oamenii legii.

În urma impactului ambele automobile au fost proiectate într-un panou publicitar de pe marginea drumului. Ba chiar puțin a lipsit ca cele două autoturisme să cadă în Dâmbovița.

Accidentul s-a petrecut înainte de miezul nopții, într-o intersectie din centrul Bucureștiului. Maşina Brigăzii Rutiere se afla în misiune, când a fost lovită de un alt autoturism și proiectată într-un panou publicitar de pe Splaiul Unirii.

Potrivit martorilor, șoferul mașinii, un tânăr de 19 ani, este cel care a provocat accidentul. Poliția ar fi avut sirenele puse în funcțiune, iar el nu a acordat prioritate.

Şoferul maşinii - una puternică şi scumpă - a scăpat doar cu o sperietură. Tatăl său i-a sărit imediat în ajutor, dar recunoaște, totuși, că a fost vorba de neatenție.

În mașina poliției se aflau doi agenți care au scăpat, de asemenea, doar cu o sperietură. Însă nu a lipsit mult să plonjeze cu vehiculul în apa Dâmboviței.

„Am auzit o bubuitură puternică și am venit aici să văd despre ce e vorba. Și era o mașină de poliție și o altă mașină, s-au lovit între ele. Atât", a spus un martor.

În aproximativ 30 de minute ambele mașini au fost ridicate, iar traficul s-a desfăşurat normal. Deşi nimeni nu a fost rănit, pagubele materiale sunt destul de serioase. Polițiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62219421
Imagine emoționantă din spital. O asistentă medicală epuizată a fost fotografiată în timp ce se odihnea într-o cutie
România înregistrează din ce în ce mai multe cazuri grave de Covid-19, iar personalul medical nu mai face față.
62209184
Trei tineri au murit într-un accident rutier, în județul Botoșani. Mașina s-a răsturnat într-un lan de porumb
Trei tineri, cu vârste de 21, 22 şi 24 de ani, şi-au pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Ripiceni.
62219420
Episcopul de Giurgiu: Incendiile din spitale sunt „făcătură”, iar vaccinurile lui Cîțu sunt expirate
Preasfințitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a criticat întreaga clasă politică la sfârșitul slujbei pentru Sfânta Parascheva.