Un tânăr a pierdut 1.000 de euro la păcănele, apoi a sunat la poliție și a mințit că a fost tâlhărit. Ce a pățit după

62369115
Shutterstock

IPJ Buzău trage un semnal de alarmă asupra consecinţelor apelării abuzive la 112, după ce un tânăr de 24 de ani a pierdut suma de 1.000 de euro la jocurile de noroc şi apoi a sunat la 112, mințind că a fost tâlhărit.

Potrivit unor surse, după ce a pierdut la aparate 1.000 de euro şi a consumat băuturi alcoolice, bărbatul a căzut în faţa sălii de jocuri, moment în care a sunat la 112 pentru a sesiza că a fost tâlhărit, cu scopul de a motiva pierderea banilor în faţa familiei, scrie Agerpres.

„La data de 8 august a.c., un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Năeni, a sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că în jurul orei 20,30, în timp ce se afla pe o stradă în municipiul Buzău, a fost deposedat prin violenţă de 1.000 euro de către o persoană necunoscută. Cu ocazia probatoriului administrat în cauză a rezultat că infracţiunea de tâlhărie sesizată nu se confirmă, iar apelantul a precizat că, în cursul acelei zile, a jucat la aparatele atribuitoare de câştiguri suma respectivă. Bărbatul a fost sancţionat cu amendă de 1.000 de lei, conform art. 32, alin.1, lit b din O.G. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă”, precizează sursa citată.

IPJ Buzău atrage atenţia că persoanele care apelează abuziv numărului de urgenţă 112 sau alertează fals agenţiile specializate de intervenţie pot fi sancţionate cu amenzi de la 1.000 la 2.000 de lei, respectiv de la 2.000 la 4.000 de lei.

„De la începutul anului, la nivelul unităţii noastre au fost primite 586 de apeluri false, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 512.000 de lei. Apelarea prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 trebuie efectuată numai în cazuri de urgenţă care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment. Aşadar, nu abuzaţi de acest număr de telefon fără a avea un motiv real sau o urgenţă. Poliţia Română derulează la nivel naţional o campanie de conştientizare a consecinţelor pe care le are apelul fals sau nejustificat la numărul de urgenţă 112. 'Apelul fals la 112 pune viaţa în pericol! Sună responsabil', este mesajul campaniei, prin care se atrage atenţia cu privire la consecinţele apelului fals sau nejustificat la numărul de urgenţă 112”, atrage atenţia IPJ Buzău.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62375355
Alina, tânără ucisă de cea mai buna prietenă, a fost înmormântată în rochie de mireasă. Iubitul ei a condus-o pe ultimul drum

Alina, tânără ucisă de cea mai buna prietenă, a fost înmormântată, joi, în satul natal al mamei sale din județul Vaslui.  

62361608
Accident grav într-o localitate din Sibiu. O maşină a intrat pe contrasens și a lovit o femeie

O maşină care circula, joi, pe DN 14, în localitatea Ruşi, judeţul Sibiu, a pătruns pe contrasens şi a ajuns în afara şoselei, unde a lovit o femeie.

 

62011256
Schimbare la înmatricularea mașinilor în România. Guvernul a adoptat ordonanța. Ce se modifică

Executivul a adoptat, joi, o ordonanţă care modifică şi completează ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.