Un șofer băut și fără permis și-a accidentat mortal tatăl, care mergea pe marginea drumului

62101218
Pro TV

Un bărbat din judeţul Galaţi a fost reţinut de poliţişti, după ce, aflat la volanul unei maşini, băut şi fără permis, şi-a accidentat mortal tatăl, care se deplasa pe jos pe drum, şi a părăsit locul faptei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Poliţia Municipiului Tecuci a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier mortal, pe DC 60, în interiorul localităţii Movileni.

La fata locului, poliţiştii au găsit un bărbat, de 75 ani, din localitate, decedat, şi au stabilit că acesta a fost acroşat de un autovehicul, şoferul acestuia părăsind locul accidentului, scrie Agerpres.

După câteva ore, poliţiştii l-au identificat pe cel care ar fi provocat accidentul, un bărbat, de 45 ani, fiul victimei, care ar fi condus o autoutilitară şi nu ar fi observat bătrânul aflat pe marginea drumului.

Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică acesta a prezentat valoarea de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

El a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61979007
Agresorii jandarmeriței de la protestul din 10 august au primit închisoare cu suspendare

Cei 7 bărbați acuzați că au lovit-o pe femeia jandarm la protestul din 10 august 2018, din Piața Victoriei, au fost condamnați închisoare cu suspendare.

62034392
Şeful IPJ Vâlcea, lăsat fără permis de conducere în ziua de Crăciun. Cu ce viteză conducea

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, comisarul Sorin Oară, a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins în ziua de Crăciun circulând cu o viteză mult peste limita legală.

62101158
Tradiții vechi de zeci de ani păstrate cu ajutorul Internetului, în Moldova

Cete de colindători din toată Moldova au împânzit, vineri, oraşul Bacău. În costumele păstrate cu sfinţenie de la părinţi şi bunici, tinerii au defilat prin oraş păstrând astfel o tradiţie de 50 de ani.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.