Șoferul autoturismului nu a păstrat distanța regulamentară, spun polițiștii, așa că a lovit motocicleta care circula într-un convoi. Din fericire, cele două victime sunt în afara oricărui pericol.

Accidentul s-a produs la ieșirea din Timișoara, pe drumul spre Ungaria. Convoiul de cinci motociclete, pe care se aflau cei doi motocicliști unguri, un bărbat și o femeie, se deplasa spre țara vecină.

În spatele lor circula o mașină în care se afla o altă persoană din grupul lor. Apelul la 112 a anunțat că o mașină a intrat într-un grup de motocicliști, așa că autoritățile au intrat în alertă.

Victimele au fost transportate la spital

Edi Cotârță, locțiitor comandant Detașament 1 Timișoara: „Un accident între un autoturism și motocicletă. Două persoane au fost transportate la spital în stare de conștiență.”

Citește și
Primarul Chișinăului, luat cu forța de la tribuna Parlamentului după un scandal în plen

Femeie: „Când am venit aici, am văzut accidentul și am oprit mașina. Zic, eu știu cine, poate e lume de la noi din sat. Au băgat-o în salvare pe doamna care e lovită și domnul a zis că el a făcut accidentul.”

Maria Mitroi, purtător de cuvânt IPJ Timiș: „Un bărbat în vârstă de 65 de ani a condus un autoturism, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu o motocicletă care circula în fața sa. În urma impactului, motocicleta a fost proiectată într-o altă motocicletă.”

La spital au ajuns cei doi cetățeni maghiari de pe prima motocicletă izbită, un bărbat de 65 de ani și o femeie de 61 de ani.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Șoferul mașinii a fost testat și a reieșit că nu consumase băuturi alcoolice.