Un român trimis de poliția britanică în țară a evadat de sub escortă, pe aeroportul din Cluj-Napoca

×
Publicitate

Este anchetă la Poliția de Frontieră Cluj-Napoca, după ce agenții s-au făcut de râs și, l-au pierdut pe un român, condamnat pentru mai multe infracțiuni și trimis de autoritățile britanice în țară.

După aterizare profitând, de neatenția unui polițist român individul s-a făcut nevăzut, în mulțime a luat, un taxi și dus a fost.

Aeronava care plecase din Lutton, Marea Britanie, și în care se afla bărbatul, a aterizat marți seara, la ora 19:45, pe aeroportul din Cluj-Napoca. Individul fusese trimis în țară de autoritățile engleze pentru că nu avea acte de ședere în Regatul Unit, dar și pentru infracțiuni în state ale Uniunii Europene. La debarcare a fost așteptat de politiștii noștri de frontieră, mai puțin vigilenți decât cei englezi. Acesta a fost și momentul în care bărbatul a reușit să scape.

În timp ce polițistul de frontieră efectua formalitățile de control, individul s-a amestecat în mulțime, a ieșit din aeroport, s-ar fi urcat într-un taxi și s-a făcut nevăzut.

Camerele de supraveghere l-au surprins pe individ imediat după evadare mergând relaxat, cu mâinile în buzunar, pe lângă punctele de control.

După verificări, polițiștii au descoperit că bărbatul era deja condamnat în România. În 2018, a primit 1 an si 6 luni pentru conducere fără permis pe raza localității Huedin. Dupa evadare, au fost alertate echipajele poliției și jandarmeriei.

Tasnadi Szilard, prefectul județului Cluj: "Căutarile sunt foarte ample încă de aseară (marți seara - n.red.). La nivelul municipiului Cluj-Napoca s-au instalat filtre la fiecare ieșire și intrare. Ulterior, în tot județul s-au extins căutările."

Ramona Igna, sublocotenent Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj: "Participăm alături de Poliție la căutarea acestuia, încă de seara trecută, atât prin echipaje de jandarmi independente, cât și prin jandarmi care fac parte din patrule mixte cu poliția."

Superiorii polițistului de frontieră au deschis o anchetă, pentru a vedea cum a fost posibil ca individul să scape chiar de sub nasul agentului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62231838
Novavax, cel mai nou vaccin aprobat de UE, este realizat din celule de molie și scoarță de copac. Testat de o româncă

Vaccinul Novavax, cel mai nou vaccin autorizat în Uniunea Europeană, a fost testat de o româncă. Novavax este realizat pe baza unei tehnologi mult mai aproape de vaccinurile tradiționale decât restul serurilor.

62231655
Ce obiecte periculoase au găsit jandarmii asupra unui protestatar care a vandalizat mașinile demnitarilor

După protestul din centrul Capitalei, două persoane au fost reținute și alte 117 au fost amendate. Sute de oameni au forțat, marți, poarta parlamentului.

61953266
Iliescu, la 32 de ani de la evenimentele din '89: România este un proiect al tuturor. Doar aşa Revoluţia are un sens

România va reuşi să îşi depăşească problemele dacă societatea va rămâne solidară, iar democraţia nu va fi golită de conţinut, afirmă fostul preşedinte Ion Iliescu, miercuri, în ziua în care se împlinesc 32 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.