Un primar din Gorj a făcut scandal la spital după ce fiica sa ar fi fost ignorată de medici

×
Publicitate

Scandal sâmbătă seara, la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu. Supărat că faţa lui nu primeşte îngrijiri medicale - nici după trei ore de aşteptare - un primar din Gorj a răbufnit la adresa personalului medical.

Spiritele s-au încins la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu Jiu în jurul orei 20. Primarul comunei Slivileşti a venit împreună cu fiica sa de 20 de ani la spital. Tânăra acuza dureri de cap şi potrivit edilului, timp de trei ore niciun doctor nu i-a acordat îngrijiri medicale. "Asta e spitalul şi actul medical pe care îl practicaţi, să vă fie ruşine tuturor care sunteţi la urgenţă, că luaţi bani mulţi", a strigat edilul.

"Le-am vorbit frumos, le am explicat că acel copil are probleme, că a făcut un tomograf la Timişoara şi se simte rău, nu i-a interesat", spune primarul.

Între timp, fata a fost urcata în salvare, însă pentru edil destinaţia a rămas necunoscută. "Acum a luat-o salvarea şi a dus-o la alt spital şi nimeni nu mi a spus nimic, unde pleacă, la Craiova, la Bucureşti"

Pentru a calma spiritele, cadrele medicale au chemat la faţa locului atât poliţişti, cât şi jandarmi. "Au venit şi jandarmii, că dânşii nu ştiu decât să sune la poliţie şi jandarmi, şi i-am rugat să mi spună ce are copilul. A plecat cu salvarea, acum m-a sunat că vine înapoi cu salvarea"

Aproape de miezul nopţii pacienta a primit o hârtie din partea medicilor în baza căreia a putut să plece acasă, pe considerentul că este sănătoasă. Conducerea spitalului a anunţat că va demară o anchetă internă pentru a afla ce s-a întâmplat şi dacă primarul a avut motive întemeiate sau nu fie mulţumit de activitatea medicilor.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61937178
Un șofer s-a răsturnat cu mașina, în Capitală: „Am tras de volan și am accelerat”

Patru tineri au trecut pe lângă moarte, sâmbătă seară, în urmă unui accident petrecut pe un bulevard din Sectorul 3 al Capitalei.

61937128
Proiect dedicat Centenarului Marii Uniri: 100 de chipuri românești, fotografiate ca în 1918

"100 de chipuri româneşti" fotografiate ca în urmă cu 100 de ani. Este un proiect inedit lansat de un fotograf din Alba Iulia în anul centenarului Marii Uniri.

61935929
Copil de 13 ani, împușcat în picior la o partidă de vânătoare

Un copil de 13 ani a ajuns la spital, sâmbătă, după ce a fost împușcat în picior pe un fond de vânătoare.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.