Un nou tramvai Imperio intră în circulație în București. Nicușor Dan spune că numărul călătorilor a crescut

62293478

Al cincizecilea tramvai Imperio, dintre cele 100 contractate de Primăria Municipiului Bucureşti, intră de marţi în circulaţie pe linia 1.  

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat că, potrivit contractului, Astra furnizează săptămânal un tramvai nou. El a menţionat că, în urma eforturilor făcute de administraţia locală pentru a îmbunătăţi transportul public, a existat o creştere de 25% a numărului de utilizatori, comparativ cu anul anterior.

„Suntem la jumătatea contractului de livrare a celor 100 de tramvaie. A venit tramvaiul numărul 50. De fapt, şi tramvaiul numărul 51. Este parte din investiţiile mari pe care le facem în transportul public. Până la sfârşitul anului, o să vină cele 100 de autobuze electrice şi, până în primăvara viitoare, o să vină cele 100 de troleibuze. Parte din ele sunt finanţate din fonduri europene, parte din Fondul de Mediu şi cu o mică contribuţie a Primăriei", a precizat Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă, la Depoul STB Giurgiului, conform Agerpres.

El a reamintit că CGMB a aprobat studiul de oportunitate pentru achiziţionarea altor 250 de tramvaie, care ar urma să completeze flota şi să genereze o diminuare a costurilor cu mentenanţă. Totodată, peste aproximativ trei săptămâni ar urma să fie semnate contractele pentru modernizarea a 30 de kilometri de linie de tramvai.

Probleme de infrastructură

Preşedintele grupului de firme Astra Arad, Valer Blidar, a susţinut că obligaţiile contractuale sunt îndeplinite „în ciuda unor îndoieli ale unora".

Blidar a menţionat că, până în prezent, graficul de livrare a fost depăşit cu trei tramvaie, iar până la sfârşitul anului vor fi livrate 70, faţă de cele 65 prevăzute în grafic.

Potrivit acestuia, tramvaiele sunt „de bună calitate", „la nivel european", dar în Bucureşti există „anumite probleme" legate de infrastructură.

El a adăugat că presa a criticat defectarea tramvaiului Imperio în ziua lansării, dar a fost vorba despre "o manipulare eronată" a vatmanului.

„În Bucureşti, avem anumite probleme, dar care nu se datorează tramvaielor. Infrastructura a fost modernizată acum 23 de ani. Ea trebuia reparată capital la opt ani. De abia acum a început un program de repunere a infrastructurii în condiţii normale. Cheltuielile noastre cu mentenanţa sunt infime. Mă costă mai mult întreţinerea autoturismului propriu decât mentenanţa celor 50 de vagoane, până astăzi. Aşa-zisele defecte care apar şi pe care le vedeţi - am văzut că nu vă scapă niciunul - sunt acele opriri. Şi pentru mine este curios faptul că nu vedeţi decât tramvaiele Astra că s-au oprit pe linie, cu toate că atunci când se întrerupe curentul toate tramvaiele stau", a explicat Valer Blidar.

Traficul, problema supremă pentru bucureșteni

Potrivit viceprimarului Stelian Bujduveanu, problema cea mai mare a bucureştenilor este legată de trafic, motiv pentru care administraţia locală a ales să investească în modernizarea transportului în comun.

„Veţi vedea o îmbunătăţire până la finele anului viitor semnificativă în transportul în comun. O spunem cu foarte mare modestie: ne bucurăm că bucureştenii aleg să folosească transportul în comun. Nu doar aceia care nu au maşini. Şi cei care au maşini şi au început să le lase, tocmai pentru că văd o îmbunătăţire", a precizat viceprimarul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61902933
Cazul șoferului drogat. Godină desființează scuzele șefilor polițiștilor: ”Putea fi lăsat fără permis până a doua zi!”

Polițistul ”influencer” Marian Godină nu a ratat ocazia a de a comenta pe pagina sa de Facebook cazul șoferului de 19 ani care a ucis 2 oameni într-un accident rutier după ce a consumat droguri.

62378712
Motivul pentru care autorul tragediei din 2 Mai nu a fost testat antidrog când a fost oprit de polițiști, înainte de accident

Ies la iveală detalii scandaloase după tragedia produsă în weekend în localitatea 2 Mai. Acolo, un șofer de 19 ani, aflat probabil sub influența drogurilor, a intrat în plin într-un grup de tineri, ucigându-i pe doi dintre ei și rânindu-i pe alți trei.

62378735
Accident grav de muncă la Uzina Mecanică Cugir, chiar în timp ce șefii erau într-o ședință cu ministrul Economiei

Accident grav de muncă la Uzina Mecanică din Cugir. Un bărbat de 56 de ani a suferit arsuri de gradul 1 și 2, pe 60 la sută din corp, după o explozie.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.