Femeia care a anunțat la 112 că a fost sechestrată în Olt a fost găsită în Ilfov

62071923
Pro TV

Femeia care a anunţat luni la 112 că este sechestrată a fost găsită în judeţul Ilfov, în aceeaşi maşină din care a fost efectuat apelul, atât ea, cât şi un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care se afla în autoturism fiind în prezent audiaţi de poliţişti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu, cei doi se cunoşteau, iar în urma primelor verificări răpirea nu se confirmă. În cauză sunt efectuate cercetări pentru lipsire de libertate, relatează Agerpres.

Poliţiştii au stabilit că apelul la 112 a fost efectuat în momentul în care femeia, în vârstă de 34 de ani şi bărbatul, ambii din judeţul Ilfov, se aflau în zona oraşului Balş, iar în dosar măsurile vor fi dispuse de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş.

„Urmare a apelului primit de IPJ Olt, precizăm că atât persoana care a apelat, cât şi însoţitorul ei au fost identificaţi şi audiaţi de poliţişti. În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, urmând ca procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş să dispună măsuri în cadrul dosarului penal", a spus Grigorescu.

Femeia a sunat la 112 și a anunțat că a fost răpită

 

Potrivit Gazetei de Sud, operatorul STS a auzit doar „lasă-mă, nebunule, să cobor!“, în momentul în care s-a transferat apelul către polițist acest apel fiind deja întrerupt, fie pentru că fata a fost împiedicată să mai comunice, fie pentru că a intrat într-o zonă fără semnal.

"La data de 14.10.2019, IPJ Olt a fost sesizat de o persoană de sex feminin (nu se cunoaşte numărul de telefon) despre faptul că este sechestrată, fără a oferi alte detalii”, a declarat Grigorescu.

Acesta a mai adăugat că: „apelul a durat aproximativ 20 de secunde. În acest moment, se fac verificări pentru identificarea apelantei. Facem apel la cetăţeni să acorde sprijin poliţiştilor aflaţi în teren".

Apelul a fost făcut luni după-amiaza, la ora 14:23.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62084688
Românii, prea atașați de aparatele vechi. Suntem codași la reciclarea deșeurilor electrice
Românii renunță cu greu la aparatele electrice, pe care nu le mai folosesc, iar autoritățile privesc cu dezinteres acțiunile asociațiilor de mediu.
62084637
Șoferi băuți și probleme tehnice. Pericolele găsite de polițiști pe șoselele din România
După cel mai grav accident din ultimii ani, în care au murit 10 oameni, polițiștii au pornit o campanie și îi verifică riguros pe șoferii de microbuze și camioane.
62084636
Vara s-a întors câteva zile. Reacția unor olandezi la temperaturile ridicate din România
Vara s-a întors la noi pentru câteva zile, iar cei care au plecat acum în vacanță se simt ca la început de iunie.