„Soluţie pronunţată de Tribunalul Bucureşti. După cinci ani de procese, Primăria Sectorului 1 (sub Clotilde Armand) şi Primăria Generală (sub Nicuşor Dan) au fost găsite vinovate pentru că un şobolan a muşcat un locuitor al Sectorului 1. 2.000 de euro despăgubiri", a anunţat avocatul Adrian Cuculis, scrie de Agerpres.

Potrivit acestuia, în iulie 2021, autoritatea locală a declarat stare de alertă (Hotărârea 8/23.07.2021) din cauza deşeurilor necolectate de Romprest de peste 20 de zile. S-au format atunci mormane de gunoi pe străzi, ceea ce a creat condiţii ideale pentru înmulţirea şobolanilor şi a redus eficienţa deratizării, considerându-se că astfel primăria nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de salubrizare şi colectare a deşeurilor.

În legătură cu acuzaţiile aduse Primăriei Municipiul Bucureşti, deratizarea a început cu întârziere, în 16 iunie 2021, cu circa o lună înainte de incident. Oficialii - primar general, prefect - au recunoscut deficienţe şi amânări din motive financiare, iar situaţia urma să revină la normal abia după câteva luni. Şi în acest caz, obligaţia de deratizare la timp şi corespunzător nu a fost respectată, favorizând apariţia rozătoarelor, argumentează avocatul.

„Ambele (Primăria Sectorului 1 şi Primăria Generală - n.r.) au menţinut un risc pentru sănătatea publică, risc care s-a concretizat în cazul reclamantului (confirmat de martori, înregistrare video şi acte medicale)", spune avocatul.