A sărit de la mansardă, sperând să scape din mijlocul flăcărilor. A fost transportată în stare gravă la spital, unde a murit în scurt timp. Cauza incendiului este investigată. 

Incendiul a cuprins miercuri la amiază casa din Timișoara în care locuia femeia. 

Femeie: „Flăcări și fum, hidrantul de la colț nu merge, asta e rău au încercat și nu merge. Se vede că e pericol, încă e foc, atâtea mașini.”

Tânăr: „Am văzut niște flăcări, țiglele începeau deja să pufnească, după aceea au intervenit pompierii să stingă.”

Citește și
Cum ar putea fi denumit parcul pe care Daniel Băluță a vrut să îl numească „Donald Trump”. Rezultatul votului bucureștenilor

Corespondent Știrile PRO TV: „Femeia care se afla în interiorul locuinței pur și simplu a sărit de la etaj pentru a se salva din calea flăcărilor.”

Bărbat: „Acolo la mansarda aia a avut loc un incendiu și doamna a sărit de acolo. Au fost ceva flăcări pe geam, așa o ieșit. Cel mai mult, fum a fost.”

Impactul cu solul i-a provocat răni grave. Pompierii, chemaţi de vecini, au găsit-o lângă casă în stare de inconştiență, dar cu semne vitale. Medicii au transportat-o la spital, unde a murit în aceeași zi.

Un bărbat a ajuns și el la spital, după ce s-a tăiat la mână, într-un geam spart.

Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de două ore. Intervenția a fost extrem de dificilă, din cauza presiunii scăzute a apei din hidranți.