Un inspector din ANAF a fost plasat sub control judiciar pentru trafic de influenţă. A cerut un milion de euro

62492345
Inquam Photos / Octav Ganea

Florin Sîrbu, inspector superior din cadrul ANAF, a fost plasat sub control judiciar de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut unui afacerist un milion de euro.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 4 iulie, faţă de Florin Sârbu, inspector superior din cadrul ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, fals în declaraţii şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii nedestinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

De asemenea, anchetatorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de sâmbătă, faţă de un administrator de societate comercială, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

DNA: Peste un milion de lei primiți pentru influențarea rambursărilor de TVA

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în prima jumătate a anului 2023, Florin Sîrbu, în calitate de inspector ANAF, ar fi acceptat promisiunea administratorului firmei, având ca obiect remiterea sumei de 1.000.000 euro şi ar fi primit efectiv, în perioada septembrie-octombrie 2023, de la administratorul societăţii comerciale, peste 1.000.000 lei, susţinând că ar avea influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, pe care inspectorul ANAF a promis că îi va determina să aprobe, pentru societatea comercială respectivă, rambursări de TVA în cuantum de 2.000.000 euro (din această sumă încasându-se fraudulos peste 2.700.000 lei).

În plus, DNA spune că, în anul 2024, Florin Sîrbu ar fi completat în declaraţia sa de avere date necorespunzătoare adevărului, prin aceea că a omis să menţioneze deţinerea unui autoturism marca BMW.

"De asemenea, în luna aprilie 2025, cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpatul Florin Sîrbu ar fi obţinut informaţii bancare cu privire la două persoane, pe care le-ar fi pus la dispoziţia unui terţ, permiţându-i acestuia accesul la informaţiile bancare în cauză, deşi nu era autorizat să aibă acces la astfel de informaţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite", menţionează procurorii. 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
CSM îl acuză pe Nicușor Dan că „nu a dat cu subsemnatul” la timp pentru 50 de judecători

CSM a trimis o scrisoare deschisă președintelui Nicușor Dan, după ce acesta nu a semnat decretele de pensionare și numire pentru peste 50 de judecători, afectând activitatea instanțelor.

Patru oameni, la un pas de moarte la Sibiu după ce mașina lor a luat foc într-un accident. Cum s-au salvat

Patru oameni s-au salvat în ultima clipă, la Sibiu, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de alta și a luat foc.

Zeci de oameni au părăsit insulele izolate din sudul Japoniei, zguduite de aproape 1.600 de cutremure

Zeci de locuitori au părăsit insulele izolate din sudul Japoniei care au fost afectate de aproape 1.600 de seisme în ultimele săptămâni, a declarat luni un reprezentant al municipalităţii locale, informează AFP.

Recomandări
Primul spital construit ”de la zero” în Cluj. FOTO: Cum arată noul centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie

Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai importante investiții în domeniul medical realizată din fonduri europene, a fost inaugurat în Cluj-Napoca.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.