Un influent om de afaceri din Ploiești, găsit mort în camera propriului hotel. Bărbatul s-ar fi sinucis

62303106

Un om de afaceri prahovean a fost găsit mort, joi după-amiază, în incinta hotelului pe care îl deţinea în Ploieşti şi care este unul dintre cele mai mari hoteluri din oraş.

Decesul a fost constatat de către un echipaj al ambulanţei, care nu au putut face nimic pentru a îl salva pe bărbatul în vârstă de 61 de ani, scrie News.ro.

Surse judiciare au declarat că omul de afaceri Doru Morcovescu, cu o avere estimată la câteva milioane de euro, a fost găsit spânzurat joi după-amiază, în jurul orei 17:00, în incinta hotelului Prahova din centrul Ploieştiului.

Un echipaj al serviciului de ambulanţă a mers la faţa locului, însă cadrele medicale nu au putut face nimic, bărbatul prezentând „semne clare de deces”, conform oficialilor acestei instituţii.

Poliţia judeţeană Prahova a anunţat că a fost deschis un dosar care vizează infracţiunea de ucidere din culpă.

Omul de afaceri Doru Morcovescu, care activa în industria ospitalităţii, era cunoscut drept unul dintre milionarii în euro ai judeţului Prahova.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62292805
Un minor de 16 ani, reținut de polițiști pentru că a încercat să dea foc unei benzinării. Ce riscă adolescentul

Un tânăr în vârstă de 16 ani din judeţul Bacău a fost reţinut de către poliţişti şi este acuzat de infracţiunile de distrugere şi tentativă de distrugere după ce a încercat să dea foc unei staţii de carburant din localitatea Ghimeş Făget.

 

62313675
O dronă era foarte aproape să intre în coliziune cu un elicopter SMURD. Cum a fost evitată tragedia

O dronă ridicată în apropierea heliportului din Târgu Mureș putea provoca o tragedie, pentru că în același timp și elicopterul SMURD se pregătea de aterizare.

62305939
Pacienți vârstnici „uitați” prin spitalale românești. Familiile refuză să-i mai aducă acasă

În unele secții medicale bătrânii sunt pur și simplu abandonați de familiile lor care refuză să-i mai ia acasă după tratament și vindecare.  

Recomandări
62600133
Elev înjunghiat de un alt elev într-o școală din Pitești. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.