Trei mii de euro împrumutați prietenului său și nerecuperați l-au făcut pe un polițist din Maramureș să-i incendieze mașina

×
Publicitate

Un polițist de 24 de ani din Maramureș a fost reținut de colegii lui, după ce a dat foc unei mașini, în semn de avertisment pentru proprietar.

Totul ar fi pornit de la un împrumut de trei mii de euro. Acum, agentul este acuzat pentru distrugere prin incendiere.

Trei mii de euro împrumutați prietenului său și nerecuperați l-au făcut pe un polițist din Maramureș să-i incendieze mașina

Tânărul este agent la secția rurală din comuna Remetea, iar tensiunile dintre acesta și un localnic au început în urmă cu câteva luni.

Pentru că cei doi erau prieteni, polițistul i-a împrumutat trei mii de euro pe încredere. Cum acesta nu și-a recuperat datoria în vară, atunci când a cerut banii înapoi, agentul de poliție ar fi pus la cale un plan prin care să-și avertizeze prietenul. Ar fi stropit cu benzină mașina datornicului, și i-ar fi dat foc. Deși autoturismul s-a făcut scrum iar proprietarul bănuia făptașul, abia acum, în anchetă, s-au adunat suficiente probe pentru ca polițistul să fie principalul suspect în acest caz.

Astfel, tânărul polițist a fost reținut chiar de către colegii lui. Acesta mai este acuzat și de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, într-un dosar instrumentat tot de colegii lui.

Acum urmează să fie prezentat cu propunere de arestare pentru 30 de zile.


 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62120604
Un bărbat a intrat cu maşina în porţile Senatului. Are probleme psihice, dar și un permis de conducere valabil
Un incident de securitate a avut loc joi dimineață, lângă Senatul României. Un bărbat a intrat cu maşina în porţile instituţiei şi a devenit recalcitrant atunci când autorităţile i-au cerut să se legitimeze.
62302159
Fata de 17 ani care a murit după o cezariană ar fi făcut septicemie. Trei medici sunt cercetați
Trei medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Focşani sunt cercetaţi, după ce o adolescentă de 17 ani a murit după o operație de cezariană, în luna iulie.
62302143
(P) Cum să alegi o găzduire web potrivită pentru tine
Orice deținător al unui site web se întreabă, la un moment dat, ce găzduire web să aleagă. Sunt multe firme de găzduire web în Romania, așa că nu e deloc ușor să faci o alegere potrivită.