Cumnatul bărbatului a sunat la 112, după ce nu a mai putut lua legătura cu el.
Surse judiciare au declarat, vineri, pentru News.ro, că generalul Dorin Ioniţă, care are domiciliul în Voluntari, a fost găsit împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în localitatea Păuleşti din judeţul Prahova.
Lângă cadavrul său, anchetatorii au găsit un pistol, care, din primele verificări, era deţinut legal.
Deşi ancheta este doar la început, sursele citate afirmă că nu există suspiciuni cu privire la deces, fiind, cel mai probabil, o sinucidere.
Cumnatul bărbatului a sunat la 112, după ce nu a mai putut lua legătura cu el, soţia generalului fiind la Bucureşti. Motivele gestului par a ţine de un conflict familial.
Cine a fost generalul Dorin Ioniţă
Generalul a coordonat parada militară de la 1 Decembrie 2019.
El a fost, între 5 septembrie 2017 - 31 iulie 2023, comandant al Comandamentul Forţelor Întrunite ”General Ioan Emanoil Florescu’’.
Potrivit datelor transmise de Ministerul Apărării cu ocazia paradei de la 1 Decembrie 2019, generalul-maior Dorin Ioniţă şi-a început cariera militară ca elev al Liceului Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza.
A urmat cursuri de comandă şi stat major, precum şi cursuri de specialitate la instituţii de învăţământ militar din ţară şi din străinătate. S-a specializat în în acţiuni militare în cadrul ONU şi Securitate şi cooperare europeană, urmând cursuri de perfecţionare în Olanda şi Germania.
A îndeplinit funcţia de şef al Direcţiei instrucţie şi doctrină din Statul Major General şi de Comandant al Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre.
Generalul-maior Dorin Ioniţă a îndeplinit o misiune în cadrul ONU, în Africa, în Republica Democratică Congo, ca observator militar (Misiunea MONUC) şi a fost Ofiţer de legătură şi planificare operaţii în Comandamentul Operaţional Interforţe, Misiunea "Iraqi Freedom" din Irak.
”Succesul paradei militare naţionale s-a datorat şi generalului-maior Dorin Ioniţă, care a coordonat cu eficienţă, profesionalism şi mult tact toate aspectele ce au ţinut de organizarea paradei naţionale, inclusiv antrenamentele pentru defilare”, transmitea Ministerul Apărării în 2 decembrie 2019.