Un fost antrenor al echipei de gimnastică a SUA s-a sinucis după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale şi trafic de persoane

62176299
Profimedia

John Geddert, fostul antrenor al echipei feminine de gimnastică artistică a SUA, campioană olimpică în 2012, s-a sinucis, joi, la câteva ore după inculparea sa pentru "muncă forţată" şi agresiuni sexuale asupra sportivelor din Michigan, potrivit AFP.

"Poliţia ne-a informat că trupul lui John Geddert a fost descoperit în această după-amiază, iar decesul a survenit în urma sinuciderii", a declarat pe Twitter procurorul statului, Dana Nessel, care şi-a exprimat regretul pentru "finalul tragic al unei poveşti tragice".

Trupul neînsufleţit a fost descoperit de agenţii de poliţie într-un refugiu al unei autostrăzi din Lansing, a precizat poliţia din Michigan.

Procurorul anunţase în cursul zilei că fostul antrenor, în vârstă de 63 de ani, era judecat pentru abuzuri fizice, verbale şi sexuale asupra a 20 de tinere care se antrenau la clubul pe care îl deţinea, Twistars.

Faptele s-au petrecut între 2008 şi 2018, conform actului de acuzare.

La acelaşi club lucrase şi fostul terapeut Larry Nassar, medicul lotului american de gimnastică, condamnat la închisoare pe viaţă în cel mai mare scandal sexual din istoria sportului american, potrivit Agerpres.

John Geddert era acuzat, de asemenea, că a minţit poliţia, în special negând că ar fi ştiut de agresiunile sexuale comise de Larry Nassar asupra gimnastelor de la clubul său.

Conform rechizitoriului, acuzaţiile la adresa lui John Geddert vizau "traficul de fiinţe umane, munca forţată care a provocat vătămări fizice, munca forţată a minorilor şi agresiunea sexuală asupra unei minore în 2012", precum şi "activităţi mafiote şi falsă mărturie".

El ar fi utilizat ''înşelătoria şi constrângerea asupra tinerelor sportive venite să se pregătească pentru gimnastică, în profit personal", a explicat procurorul, adăugând că victimele erau "femei tinere şi vulnerabile".

De asemenea, el a fost autorul unor "abuzuri psihologice şi fizice", a subliniat procurorul, care a precizat că în total au fost cel puţin 50 de victime care erau minore la momentul faptelor.

John Geddert trebuia să compară în faţa unui tribunal local joi după-amiază.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62176279
Soluția inedită găsită de un liceu din SUA pentru ca elevii să cânte la instrumente fără teama de COVID

Liceul Wenatchee din statul Washington a aplicat o soluție inedită pentru a permite elevilor să repete în siguranță la orele de muzică în timpul pandemiei, relatează BBC News.

62176278
Al treilea val de COVID-19 pune stăpânire pe Europa. Statele care se pregătesc să impună noi restricții

Un al treilea val al pandemiei pare că pune stăpânire pe Europa. Iar autorităţile iau măsuri.

62176259
Imagini spectaculoase pe cerul Islandei. Cum se produce aurora boreală

Imagini spectaculoase au fost surprinse în Reykjavik - capitala Islandei.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.