Un elev din Bacău a fost condamnat la detenție într-un centru de reeducare, după ce și-a batjocorit doi colegi

×
Publicitate

Un elev de 16 ani din Bacău a fost condamnat la un an și jumătate de detenție într-un centru de reeducare, după ce și-a lovit și batjocorit doi colegi de clasă. Faptele, care s-au întâmplat la începutului anului trecut, au fost filmate și postate pe Inter

Elevul agresor și victimele lui învățau în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” din Bacău.

Agresiunea la care băiatul de 16 ani și-a supus colegii a avut loc în ianuarie 2023. Atunci, el și-a pus victimele în genunchi, le-a obligat să îi sărute mâna, să meargă precum câinii după el și le-a lovit și împins cu capul în toaletă.

După ce școala a aflat de incident, agresorul a primit o mustrare scrisă și i-a fost scăzută nota la purtare cu două puncte. A fost începută și o anchetă penală.

La audieri, victimele le-au spus polițiștilor că mergeau la școală cu frică din cauza agresorului care îi obliga - printre altele - să îi cumpere de mâncare și să îi șteargă încălțările, spre amunzamentul lui. Agresorul a declarat inițial că totul a fost o joacă și ulterior a încercat să dea vina pe victime și a spus ca acestea l-ar fi provocat.

Pedeapsa de un an și jumătate dictată de Curtea de Apel Bacău a fost dată pentru că instanța a considerat că acest caz este de o gravitate deosebită și necesită o sancțiune care să descurajeze fenomenul de bullying care afectează școlile de la noi din țară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62436332
Bucureștiul a fost invadat de ploșnițe: toate școlile dintr-un sector au fost închise. Alte două orașe sunt „zone roșii”

Ploșnițele încep să cotropească Bucureștiul. Sunt tot mai prezente în instituțiile publice și private, dar și în locuințele oamenilor.

62436329
Ce au simțit pasagerii din avionul TAROM când a fost lovit de fulger, după decolarea de la Otopeni

A fost un zbor cu mari emoții pentru 53 de pasageri care voiau să ajungă de la Bucureşti la Chișinău. Avionul companiei TAROM, în care se aflau, a fost lovit de un fulger imediat după decolare.

62436319
„S-ar putea ca această relație să fie doar în mintea lui”. Ce spune un criminolog despre studentul care și-a ucis iubita

Studentul din Timişoara care şi-a ucis iubita, colega cu el la medicină, a cerut să fie plasat în arest la domiciliu, deşi şi-a recunoscut fapta îngrozitoare.

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Top masini second hand 2
CNAIR nu va sancționa utilizatorii care n-au putut achiziționa TollRo din 1 octombrie, din cauza problemelor de pe platformă

CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa Toll începând din data de 1 octombrie, până la remedierea problemelor tehnice ale platformei, a anunțat joi compania de drumuri.

Gettyimages 2297373318
Bărbatul care a înjunghiat pilotul Flydubai este din Oman și este extrem de religios. Mărturii ale pasagerilor

Anchetatorii israelieni caută frenetic explicații pentru incidentul terifiant de la bordul zborului Flydubai către Tel Aviv.