Un elev al unui colegiu din Ploieşti ar fi fost bătut de un profesor la ora de practică. A fost deschisă o anchetă

62395130
Shutterstock

Poliţiştii din Prahova au deschis o anchetă după ce un elev al Colegiului Tehnologic Elie Radu din municipiul Ploieşti a afirmat că a fost bătut de un maistru, la o oră de practică. Băiatul, elev în clasa a X-a, a fost dus la spital, fără a rămâne internat.

„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat minorul în cauză, în vârsta de 16 ani, elev în clasa a X-a, din verificări, reieşind faptul că într-o oră de curs, acesta ar fi făcut o glumă cu un alt coleg, moment în care, ar fi fost lovit în zona spatelui şi a capului de către profesorul de la clasă, de 68 de ani. În urma incidentului, minorul a acuzat stări de rău, fără însă a prezenta urme vizibile de violenţă, fiind transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, au precizatoficialii Poliţiei judeţene Prahova.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că adolescentul este elev la Colegiul Tehnologic Elie Radu şi a afirmat că a fost lovit de două ori cu pumnul în cap şi de două ori cu pumnul în spate. Incidentul a avut loc în timpul unei ore de practică, iar cel acuzat de agresiune este maistru.

Elevul a petrecut la spital aproximativ o oră, fără a rămâne internat. Aceleaşi surse precizează că reprezentanţi ai şcolii au afirmat că în respectiva clasă sunt câţiva elevi care deranjează în mod constant orele de curs, băiatul agresat fiind unul dintre aceştia.

Poliţiştii fac cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă. Marţi după amiază au loc audieri în acest dosar.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62387218
Un bărbat din Bihor şi-a înjunghiat vecinul după o ceartă. Individul a fost reţinut pentru tentativă de omor
Un bărbat de 54 de ani a fost reţinut miercuri pentru tentativă de omor, după ce, cu o zi înainte, şi-a înjunghiat vecinul cu un cuţit, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
62422029
Surse: Medicii i-au transmis fostului președinte Traian Băsescu să își pregătească aparatul de oxigen
Starea de sănătate a fostului președinte al României, Traian Băsescu, a fost reevaluată, miercuri dimineață, de echipa de medici secția de Boli Infecțioase a Spitalului Militar din Capitală, unde acesta se află internat de câteva zile.  
61631414
Escrocheria prin care mai mulți indivizi au câștigat 2 milioane de lei. Amanetau bijuterii şi monede contrafăcute
27 de percheziţii domiciliare au fost efectuate, miercuri, în cinci judeţe şi în municipiul Bucureşti, la membrii unei grupări care plasa bijuterii şi monede contrafăcute în casele de amanet.