Un copil român de opt ani a murit înecat în mare, într-o stațiune din Bulgaria. Curenții l-au tras în larg, de lângă mama sa

62186570
Getty

Un băiat în vârstă de opt ani din România a fost găsit înecat în mare, în apropiere de stațiunea bulgară Elenite, unde se afla în vacanță cu părinții săi, a anunțat marți Direcția regională Burgas a Ministerului de Interne bulgar.

Incidentul a avut loc într-o zonă nepăzită a plajei, între hotelurile Royal Park și Zornitsa. Copilul se afla pe o saltea gonflabilă și a fost dus în larg de marea agitată, potrivit Bulgarian News Agency.

Băiatul de opt ani a intrat în mare împreună cu mama sa și fratele său mai mic. La un moment dat, marea l-a dus pe copilul român cu salteaua pe care se afla în larg, iar mama lui nu a mai putut să-l țină în brațe. Aceasta și-a dus al doilea copil la mal și a cerut ajutorul oficialilor aflați pe jetski-urile din apropiere. Aceștia s-au dus în mare după baiat și au constatat că se înecase.

Trupul său a fost adus de valuri pe plajă și a fost dus pentru autopsie la Departamentul de Medicină Legală al Spitalului Universitar Multidisciplinar de Tratament Activ - Burgas.

Salvamarii au declarat că, în ciuda vremii călduroase, este periculos să se intre în mare din cauza valurilor mari și violente care se manifestă de câteva zile.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62379214
Imagini apocaliptice din Grecia. Pompierii români intervin la un incendiu de proporții de-a lungul unei autostrăzi | FOTO

Apar noi imagini apocaliptice cu incendiile de vegetație care au făcut ravagii în Grecia.

62378884
Avertisment de călătorie MAE: Risc ridicat de incendii în Thassos, Limnos, Lesvos, Kefalonia, Zakinthos, Lefkada şi Evia

MAE avertizează că se menţine riscul ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie în mai multe zone din Grecia.

62336094
Donald Trump: ”Voi fi arestat cu mândrie în Georgia. Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite”

Fostul președinte al SUA Donald Trump se pregătește să fie arestat "cu mândrie", joi, în Georgia, pentru fraudă electorală.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.