Un convoi cu ajutoare trimis de Franţa pentru Ucraina a ajuns în hub-ul umanitar din Suceava

×
Publicitate

Un convoi umanitar din Franța, cu echipamente de intervenție şi alimente, a ajuns vineri seară la Suceava. Toate bunurile sunt destinate Serviciului de Urgenţă din Ucraina.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, au fost donate de către Franţa serviciului de urgenţă ucrainean 115 tone de echipamente şi alimente, precum şi 13 vehicule noi.

Este vorba despre şase vehicule pentru stingerea incendiilor, modernizate la standardele ucrainene, şase ambulanţe 4x4 şi un autovehicul dotat cu aparat mobil de radiologie, în sprijinul echipelor medicale desfăşurate pe teren.

Echipamentele de urgenţă oferite includ 36 de kilometri de furtunuri de incendiu, 56.000 de litri de lichid folosit pentru combaterea incendiilor de hidrocarburi, precum şi peste 20.000 de raţii de alimente, reprezentând 40.000 de mese.

52 de pompieri francezi, care însoțesc acest convoi umanitar, vor instrui personalul din Ucraina. Din cele peste 20.000 de rații de alimente donate, vor fi pregătite 40.000 de mese pentru cei din țara vecină.

De la declanşarea conflictului, numai în domeniul securităţii civile, Franţa a oferit Ucrainei 84 de vehicule de intervenţii de urgenţă, precum şi 214 tone de echipamente.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62259638
Spike a câștigat duelul cu Irina Rimes de la SoundClash. Spike a invitat alături de el pe scenă un cântăreț celebru de manele
Irina Rimes și Spike s-au confruntat vineri seară pe scena SoundClash, eveniment care a ajuns la a 4-a ediție.
62259637
Nordul țării a fost lovit de furtuni violente. Un bărbat a dispărut după ce a fost luat de viitură cu tot cu căruță
Un bărbat este dat dispărut după ce a fost luat de viitură, cu tot cu căruță, într-o comună din Iași. A fost căutat inclusiv cu scafandri, până târziu.
62240158
Rusia a sancționat unul dintre marii importatori de gaze rusești din România. Ce efecte are această decizie a Moscovei
Rusia a sancționat unul din principalii importatori de gaze rusești din România. WIEE România se află pe lista de 31 de companii pe care Kremlinul le-a trecut pe „lista neagră”, potrivit Profit.ro.