Traficul rutier este blocat, miercuri dimineaţă, pe DN 11, în apropierea localităţii Lemnia, după ce un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat în afara carosabilului, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna.
Potrivit sursei citate, la locul accidentului intervine un echipaj medical pentru evaluarea şi acordarea primului ajutor unei persoane care necesită îngrijiri medicale, relatează Agerpres.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului
Fructul care câștiga teren în România. Cererea uriașă i-a făcut pe fermieri să investească. „Sunt câteva soiuri mai rare”
Procurorul General al României, Cristina Chiriac, a participat la cea de-a cincea ediție a Forumului Procurorilor Generali din Statele Balcanice, desfășurată în perioada 25–28 octombrie 2026, la Antalya, în Turcia.
Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall a anunţat că va da în judecată Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi va solicita în instanţă anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o "listă neagră".
Fermierii vor putea transmite online documentele justificative pentru cererile de plată și vor putea urmări stadiul solicitărilor prin portalul unic al APIA, a anunțat joi directorul general al instituției, Melinda Klara Kerekes.
Ministrul nostru de externe a anunțat că un român a fost rănit în cumplitul accident feroviar din Spania. A primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să mai fie investigat medical în cursul zilei de joi.
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.