Un bărbat din București a fost prins în flagrant în timp ce ar fi agresat sexual un minor de 14 ani

62219902

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost prins în flagrant, sâmbătă, în timp ce ar fi săvârşit o infracţiune de viol asupra unui minor de 14 ani, informează Poliţia Capitalei.

"Poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 39 de ani, în timp ce ar fi întreţinut relaţii de natură sexuală cu un minor, în vârstă de 14 ani, la o locaţie din Sectorul 4. Din cercetările şi verificările efectuate în cauză a rezultat că bănuitul l-ar fi ademenit pe minorul de 14 ani, cu scopul de a întreţine raporturi intime, prin oferirea unor sume de bani ori promiterea altor beneficii", reiese dintr-un comunicat transmis de Poliţia Capitalei.

La momentul actual, minorul se află în custodia mamei.

Potrivit sursei citate, acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost condus la sediul Secţiei 26 Poliţie, în vederea continuării verificărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

"Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4", se mai arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62248287
Cadavrele unui bărbat şi al unei femei, ambele cu urme de violenţă, descoperite într-un apartament din București
Poliţia a identificat într-o locuinţă din Sectorul 4 două cadavre, unul aparţinând unui bărbat, iar celălalt aparţinând unei femei, ambele prezentând urme de violenţă.
62361819
Ministrul Mediului: România are suficiente rezerve de apă în acest moment
Ministrul Mediului Mircea Fechet susţine că România are suficiente rezerve de apă, în ciuda secetei din ultima lună.
62461447
Şase persoane au fost reţinute de poliţiştii prahoveni în urma unei agresiuni care a avut loc în oraşul Mizil
Şase persoane au fost reţinute de poliţiştii prahoveni în urma unei agresiuni care a avut loc în oraşul Mizil, pentru oprirea acesteia fiind trase patru focuri de avertisment, informează, sâmbătă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.