Potrivit unui comunicat de presă al Jandarmeriei Române, jandarmii au refuzat categoric oferta şi au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie, persoana fiind condusă la sediul Poliţiei Mamaia, iar suma de bani şi bunurile identificate au fost confiscate.
"Ieri, 1 mai, în jurul orei 21:00, un echipaj de jandarmi aflat în misiune de menţinere a ordinii publice în Mamaia a depistat un bărbat într-un autoturism, având asupra sa un plic autosigilant cu o substanţă suspectă. În timpul verificărilor, acesta a încercat să ofere bani jandarmilor pentru a evita măsurile legale, insistând şi indicând existenţa unor sume suplimentare în autoturism. În total, suma oferită cu titlu de mită s-a ridicat la 7.950 lei. Echipajul de jandarmi a refuzat categoric mita şi a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie. Persoana a fost condusă la sediul Poliţiei Mamaia, iar suma de bani şi bunurile identificate au fost confiscate. Jandarmii îşi desfăşoară activitatea cu integritate şi respect faţă de lege. Corupţia nu este tolerată!", afirmă sursa citată.