Procurorii au precizat că scandalul a pornit după ce victima l-a lovit în cap pe tânărul respectiv şi apoi a fugit, dar acesta l-a prins şi l-a înjunghiat.

”În noaptea de 27 spre 28 februarie, în jurul orei 02.00, urmare a consumului de alcool şi a unei stări tensionate provocate de persoana vătămată B.S, minor de 13 ani, care după ce a lovit inculpatul cu un corp dur în zona capului şi apoi a fugit, inculpatul R.S. a fugărit victima pe străzile din oraşul Babadag iar după ce a ajuns-o din urmă, a scos un cuţit din buzunar şi a înjunghiat victima în vârstă de 13 ani, cu o lovitură de cuţit în zona toracică, cauzându-i leziuni care i-au pus victimei viaţa în pericol”, au transmis, vineri, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea. 

Agresorul a fost prins de poliţişti la scurt timp după comiterea faptei.

Adolescentul de 17 ani a fost prezentat Tribunalului Tulcea care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor.

Citește și
Surse: Serviciile de pază sunt în alertă după ce Nicușor Dan a fost amenințat cu moartea. A fost deschisă o anchetă