Ultimul mesaj postat de Călin Farcaș, tânărul care aștepta de 2 ani un transplant

×
Publicitate

Călin Fărcaş, tânărul care a protestat cu aparatul de oxigen lângă el, pentru a-şi apăra dreptul la viaţă, s-a stins luni seara la Institutul Marius Nasta din Capitală. Birocraţia i-a răpit şansa acestui tânăr de 29 de ani să trăiască.

El reuşise să strângă cei 200.000 de euro necesari transplantului de plămâni, însă prin tergiversarea actelor şi a procedurilor s-a pierdut timp preţios.

Călin Farcaș: „Eu refuz să renunţ în a lupta pentru a-mi salva viaţa. Şi până în ultimul moment o să lupt. Nu o să cedez."

Povestea lui Călin a fost făcută publică în luna aprilie a acestui an. Cu aparatul de oxigen lângă el, a protestat la Braşov alături de prietenii săi, ca să-şi ceară dreptul la viaţă.

Denisa Tiu: „I s-a pus diagnostic tensiune arterială pulmonară, asta acum 2 ani. I s-a spus că are nevoie de un transplant pulmonar. Bani nu avem, clinici în România nu avem. Am ieşit în stradă."

A luptat, din răsputeri, şi a fost aproape să biruie şi boala şi sistemul. Cu ajutorul unor oameni inimoşi, Călin Fărcaş a reuşit să strângă cei 200.000 de euro necesari transpalantului de plămâni. Mai era un singur pas.

Denisa Tiu: „S-au strâns 200.000 de euro în 72 de ore. Nu ne venea să credem. Am optat pentru India, dar până s-au pregătit documente, ambasadă, acolo a fost prea târziu. Nu s-a putut, pentru că inima lui era deja foarte slăbită şi nu putea fi transportat cu avionul."

Joi, după ce starea de sănătate i s-a înrăutăţit, Calin a fost adus cu o ambulanță de la Braşov în Capitală.

Denisa Tiu: „Noi doar aşteptăm o minune, aveam banii, dar nu aveam nicio soluţie."

Luni seara, Călin Fărcaş s-a stins la Institutul Marius Nasta din Capitală. Avea doar 29 de ani.

Denisa Tiu: “Ăsta este ultimul mesaj postat de el pe Facebook, vineri la ora 10:” 

calin farcas

O soluţie pentru că oamenii aflaţi în situaţia în care a fost şi Calin, să aibă o şansă la viaţă, ar fi că România să intre cu drepturi depline în Eurotransplant, reţea în care cele opt ţări membre se obliga să se ajute reciproc.

Ministrul Sănătăţii, ministrul Sănătății: „În primul rând, va trebui să fie o decizie la nivelul Guvernului. Asta presupune taxa de 1 milion de euro pe an şi presupune că toate organele care se prelevează în interiorul Eurotransplantului să se repartizeze în funcţie de compatibilităţi. Eu vreau să restructurăm întâi Agenţia noastră de Transplant, să funcţionăm noi bine şi apoi să putem să aderăm la organizaţii internaţionale".

Deocamdată, România are doar un acord cu Eurotransplant, prin care poate trimite, în anumite condiţii, pacienți la clinici din străinătate.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61963138
O gravidă din Iași a pierdut sarcina, după ce a fost plimbată între spitale

O gravidă din Iași, în vârstă de 31 de ani, a pierdut sarcina după ce a fost plimbată între spitale, deși avea sângerări.

61970726
Doi bărbați din Ilfov ar fi tâlhărit o femeie de origine coreeană

Au loc percheziţii, marți dimineața, la domiciliile a doi bărbaţi din judeţul Ilfov.

61970678
Persoanele care fac filme în România ar putea fi ajutate cu cel mult 10 milioane de euro

Industria filmului primeşte de anul acesta un sprijin special din partea statului. Cei care fac filme în România, primesc 35% din cheltuielile de producţie, înapoi.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.