Un băiat de un an și cinci luni, intrat în moarte cerebrală, a reușit să schimbe pentru totdeauna viața altor copii

×
Publicitate

Un băiețel de doar un an și cinci luni nu a avut timp să descopere lumea, dar a reușit să schimbe pentru totdeauna viața altor copii. Pentru că a intrat în moarte cerebrală, părinții săi au găsit forța să-și dea acordul pentru donarea de organe.

Prelevarea s-a făcut la Spitalul Grigore Alexandrescu, iar intervențiile de transplant, la Iași și București.

Era 05:00 când echipa medicală a început prelevarea de organe la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Pe masa de operație se afla cel mai mic donator care a fost vreodată în România: un băiețel de un an și cinci luni, intrat în moarte cerebrală în urma unui anevrism rupt. Dispariția lui aduce însă lumină în alte familii, ai căror copii au primit rinichii și ficatul.

Prof. dr. Laura Bălănescu, medic primar chirurgie generală, Spitalul Grigore Alexandrescu: „Șansa la o viață apropiată de o viață normală, să poată să intre în colectivitate, să meargă la școală, să facă sport, să se apropie de toți copiii și să se joace împreună cu ei sau să meargă la facultate când vor fi mai mari.”

Tot la Spitalul Grigore Alexandrescu, medicii îl au în grijă și pe Simone, adolescentul care a trecut printr-un transplant de ficat în urmă cu patru zile. Diagnosticat cu hepatită autoimună, băiatul a fost bolnav toată viața, dar nu a renunțat la pasiunile sale: a încheiat clasa a X-a cu media 9,79 și joacă fotbal de la patru ani. Se gândește cu recunoștință la familia care i-a oferit această șansă uriașă.

Simone, pacient transplantat: „Știu că nu este o decizie ușoară și este emoționant. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care mi-a dat-o cadou. Mulțumesc enorm familiei că m-a susținut și prietenilor, am primit foarte, foarte multe mesaje. M-a înzestrat probabil Dumnezeu cu putere.”

Mama adolescentului: „Un medic i-a zis: «Simone, tu acum joci meciul vieții tale». Și așa a fost.”

Carmen Aurora Stănciulescu, asistenta-șefă ATI, Spitalul Grigore Alexandrescu: „Sunt familii care găsesc puterea de a privi dincolo de propria lor durere și de a oferi cel mai prețios dar, darul vieții. Este un gest de altruism suprem.”

Liliana Curea, reporter: „Anul acesta s-au făcut prelevări de la 79 de pacienți aflați în moarte cerebrală. În urma lor, 211 oameni – adulți și copii – au primit șansa de a învinge boli grave și de a duce o viață aproape normală. Aici, la Grigore Alexandrescu, s-au făcut până acum 32 de transplanturi pentru copiii care aveau nevoie de un ficat sănătos.”

Dr. Guenadiy Vatachki, directorul Agenției Naționale de Transplant: „Este important ca populația să înțeleagă acest lucru, să se informeze corect și să discute deschis despre donarea de organe, pentru că pot salva viețile altor oameni.”

În toată țara, peste 4.800 de pacienți așteaptă în acest moment un transplant.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62591481
Ministerul Sănătății pregătește reguli noi pentru directori și medici. Ce se schimbă la INSP, Transfuzii și Transplant
Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională vineri un proiect de ordonanţă prin care se introduc "reguli clare" pentru conducerea instituţiilor publice cu statut sanitar, fără paturi, aflate în subordinea ministerului.
Ebola
Un medic infectat cu Ebola a fost adus în Regatul Unit. Boala a provocat peste 5.000 de decese
Un medic care a fost diagnosticat cu Ebola a sosit în Marea Britanie pentru a fi tratat într-o unitate specializată în boli infecțioase din Londra.
Trafic a2
Reguli noi pentru șoferi, de astăzi, 6 noiembrie. Cine trebuie să facă evaluări medicale mai stricte
Șoferii cu probleme de vedere, cei care suferă de tulburări psihice sau au probleme legate de consumul de alcool și droguri trebuie să treacă prin evaluări medicale mai amănunțite înainte de a primi sau de a-și reînnoi permisul de conducere.