Tren deraiat în apropiere de Feteşti. Întârzieri de peste 200 de minute pe ruta Bucureşti - Constanța

×
Publicitate

Circulaţia feroviară este dată peste cap pe una dintre cele mai aglomerate rute în acest sezon: Bucureşti - Constanța, după ce un tren de marfă a deraiat la Feteşti.

Mai multe vagoane au sărit de pe șine, iar reprezentanţii CFR Constanța anunță întârzieri de durată.

Deja au început să apară întârzieri de peste două ore pentru garniturile care au plecat din Mangalia şi urmau să ajungă în Gara de Nord. De asemenea, se măresc întârzierile şi pentru trenurile care urma să plece din Bucureşti spre litoral.

De vină este un incident petrecut în apropiere de Feteşti unde cinci vagoane ale unui tren de marfă au deraiat.

În imaginile suprinse de ceferişti se observa vagoanele ieşite de pe șine în dreptul unui macaz. (Vedeți imaginile în galeria foto de la finalul articolului)

Întârzierile trenurilor pe ruta Constanța - București la ora 17:20

Intarzieri

 

Este al doilea incident feroviar în doar 24 de ore, după ce marți, în Târguşor, vagonul unui tren de marfă a deraiat şi a distrus traversele.

Circulaţia trenurilor spre litoral şi de la mare spre Capitală se efectua aşadar pe un singur fir.

Reprezentanţii CFR susţin că acum magistrala București - Constanța este blocată la intrare în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație.

În acest moment se caută soluţii pentru devierea trenurilor de călători astfel încât să fie evitată zona blocată de vagoanele deraiate.

CFR anunţa că nu se poate estima încă un timp real al remedierii situaţiei.

Călătorii pot verifica AICI întârzierile trenurilor care urmează să ajungă în Gara de Nord din București.

Lista trenurilor afectate:

 

- trenul IR 1929 Constanța – Sibiu se anulează pe distanţa Feteşti – Sibiu şi va circula pe ruta deviată ca tren IR 12098 în relaţia Feteşti – Făurei – Buzău – Ploieşti Sud – Ploieşti Vest – Braşov – Sibiu.

 

- trenul IR 1993 Mangalia – Craiova se anulează pe distanţa Feteşti – Craiova şi va circula pe ruta deviată ca tren IR 12018 în relaţia Feteşti – Ţandărei – Slobozia Veche – Ciulniţa – Bucureşti Nord – Craiova.

- trenul 1936 Braşov – Constanța se anulează pe distanţa Ciulniţa – Constantă iar garnitura trenului se ataşează în staţia Ciulniţa la garnitura trenului 1585 Bucureşti Nord – Constantă.

- trenul IR 1583 Bucureşti Nord – Constantă se anulează pe distanţa Ciulniţa – Constantă şi va circula pe ruta deviată ca tren IR 12016 în relaţia Ciulniţa – Slobozia Veche – Ţandărei – Feteşti – Constanța

- trenul IR 1585 Bucureşti Nord – Constantă se anulează pe distanţa Ciulniţa – Constanța şi va circula pe ruta deviată ca tren IR 12020 în relaţia Ciulniţa – Slobozia Veche – Ţandărei – Feteşti – Constanța.

- trenul IR 1686 se anulează pe distanţa Feteşti – Braşov şi va circula pe ruta deviată ca tren IR 12026 în relaţia Feteşti – Făurei – Buzău – Ploieşti Sud – Ploieşti Vest – Braşov.

- trenul IR 1683 Bucureşti Nord – Constantă se anulează

- trenul R 8008 Medgidia – Bucureşti Nord se anulează

- trenul R 8016 Feteşti – Bucureşti Obor se anulează

- trenul R 8013 Bucureşti Obor – Feteşti se anulează

- trenul R 8153 Urziceni – Slobozia Veche se anulează

- trenul R 8154 Slobozia Veche – Urziceni se anulează

- trenul R 8024 Constantă – București Nord se anulează pe distanţa Feteşti – București Nord

- trenul R 8025 București Obor – Constantă se anulează Ciulnița – Constanța

- trenul IR 1584 se anulează în relaţia Constantă – Bucureşti Nord, călătorii sunt preluaţi de IR 1984

- trenul IR 1984 se anulează pe distanţa Feteşti – Bucureşti Nord şi va circula pe ruta deviată Feteşti – Ţandărei – Slobozia Veche – Ciulniţa – Bucureşti Nord.

- trenul RE 8006 se anulează pe distanţa Feteşti – Bucureşti Nord şi va circula pe ruta deviată ca tren RE în relaţia Feteşti – Ţandărei – Slobozia Veche – Ciulniţa – Bucureşti Nord.

- trenul IR 1587 se anulează pe distanţa Ciulniţa – Constanța sivă circula pe ruta deviată ca tren IR în relaţia Ciulniţa – Slobozia Veche – Ţandărei – Feteşti – Constanța.

- la data de 21/22.07.2021, trenul IR 1945 se anulează pe distanţa Feteşti – Satu Mare şi va circula pe ruta deviată Feteşti – Făurei – Buzău – Ploieşti Sud – Ploieşti Vest – Braşov – Satu Mare

- la data de 21/22.07.2021, trenul IR 1931 se anulează pe distanţa Feteşti – Oradea şi va circula pe ruta deviată Feteşti – Făurei – Buzău – Ploieşti Sud – Ploieşti Vest – Braşov – Oradea

Întârzierile estimate ca urmare a devierii traficului sunt de aproximativ 3 ore, potrivit CFR Călători.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62203074
Situație fără precedent la Gara de Nord. Ambele aparate de aer condiționat sunt montate cu ambele unităţi la interior

Călătorii au reclamat modul în care au fost amplasate aparatele de aer condiţionat în Gara de Nord. Potrivit unor imagini apărute pe reţelele sociale, aparatele din holul caselor de marcat au ambele unităţi la interior. 

62203045
Mașini cu probleme la injectoare şi filtre, după ce șoferii au alimentat în Prahova. Ce era la pompă în loc de motorină

Poliţiştii din Prahova au reuşit să pună capăt unei afaceri bazate pe furt de combustibil, desfăşurată în complicitate cu şoferii cisternelor care transportau motorină către benzinării.

62203041
Momentul în care un tren dă prioritate unui șofer grăbit, în Cluj. A forțat trecerea și bariera a căzut peste maşină

Imagini incredibile au fost surprinse la o trecere de cale ferată din Cluj-Napoca, unde un tren a oprit şi a oferit prioritate unui şofer mult prea grăbit. Bărbatul care se afla la volan a forţat trecerea iar bariera a căzut peste maşină.

Recomandări
Gettyimages 1040871896
Ce mașini ar putea fi interzise în centrul Bucureștiului, de anul viitor. Poluarea din oraș ne scurtează viața cu cinci ani

Poluarea le scurtează viața locuitorilor Capitalei cu 4-5 ani, potrivit unui studiu oficial care stă la baza noii strategii prin care Primăria Capitalei vrea să interzică, treptat, mașinile poluante în centrul orașului.

Calin georgescu
Un intermediar din dosarul lui Călin Georgescu a mers la DIICOT. Anchetatorii verifică dispozitive ridicate de la acesta

Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţii informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înşelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.