Camionul s-a răsturnat, iar șoferul a scăpat cu viață. În final, un buldoexcavator a strâns nămolul împrăștiat pe drum.

La trecerea la nivel cu calea ferată din Baia Mare, trenul de călători care circula pe ruta Dej–Baia Mare a lovit în plin camionul, care s-a răsturnat. Șoferul a scăpat cu viață și susține că pur și simplu nu a văzut locomotiva.

Nămolul urât mirositor din vehicul s-a împrăștiat peste tot.

Șofer autocamion: „N-am apucat să văd trenul.”

Reporter: „Și unde v-au lovit?”

Șofer autocamion: „În spate.”

Ruda unui pasager: „Avea vizibilitate și nu s-a uitat că vine trenul.”

Nimeni din tren nu a fost rănit.

Andrei Bonte, Biroul Rutier Baia Mare: „Atât conducătorul auto, cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.”

Dacian Juca, medic SMURD: „S-a evaluat atât șoferul autoutilitarei, cât și persoanele din tren, aproximativ o sută de pasageri. Absolut nicio victimă, toată lumea este bine.”

Camionul răsturnat a fost repus pe roți, apoi un buldoexcavator a adunat nămolul care provenea de la stația de epurare a apelor uzate din Baia Mare.

Trenul a pornit după zeci de minute. Ancheta polițiștilor continuă și, cel mai probabil, șoferul va fi amendat.