Trei pescari s-au răsturnat cu barca, în Mureș. Unul dintre ei s-a salvat în undița altor pescari

×
Publicitate

Scene dramatice s-au derulat pe râul Mureş, în miez de noapte. O barcă în care se aflau trei pescari din judeţul Arad s-a răsturnat în mijlocul apei.

Curenţii puternici i-au purtat pe toţi câţiva kilometri în apele învolburate. Unul dintre bărbaţi are probleme locomotorii şi s-a salvat la limită, agăţat în undița unor pescari, care au fost convinşi în prima clipă că au prins un peşte de dimensiuni impresionante.

Ceilalţi doi au reuşit să iasă singuri la mal, dar n-au mai putut răzbi prin vegetaţia înaltă.

Cei trei pescari au încercat să treacă Mureșul într-o barcă cu vâsle, până pe celălalt mal, să pescuiască. Un al patrulea aştepta pe margine. Când au ajuns în mijlocul apei, barca s-a răsturnat şi toţi au fost purtaţi de curenţi. Pe doi dintre ei, jandarmii i-au recuperat din vegetaţia înaltă.

Cel de-al treilea pescar, care avea şi probleme locomotorii, a fost salvat printr-un mare noroc. S-a prins în undița altor pescari. Oamenii l-au tras cu greu la mal, crezând că au dat peste o captură de proporţii. Mare le-a fost uimirea când au văzut că „prada” scoasă din apă este un om. Pentru că bărbatul era în prag de hipotermie, salvatorii au sunat rapid la 112.

În final, niciunul dintre pescari nu a avut nevoie de internare.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62142578
Ce au găsit polițiștii când au controlat o mașină care venea din Germania. 6 oameni au fost arestați
Polițiștii antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. din Călărași au descoperit 400 de grame de cocaină ascunse în rezervorul unei mașini care venea din Germania, 6 persoane fiind arestate preventiv pentru trafic de droguri.
62142574
Un preot nu a vrut să oficieze o înmormântare până când familia nu i-a cerut scuze și i-a pupat mâinile. Reacția bisericii
Situaţie revoltătoare la o înmormântare din judeţul Cluj. Preotul care făcea slujba a oprit cortegiul în mijlocul drumului şi a început să ţină morală familiei.
62142583
Județele cu cele mai multe cazuri noi de îmbolnăvire cu Covid-19 în ultimele 24 de ore
Coronavirus România 17 august. Județul Prahova se află pe primul loc în ceea ce privește numărul de noi infectări din ultimele 24 de ore, cu 91 de cazuri, fiind urmat de Capitală (64) şi Argeş (56).