Trei elevi de clasa a opta au consumat droguri în curtea unei școli din Petroșani. Au fost transportați de urgență la spital

62317559

Trei elevi de 14 ani, care se aflau în curtea unei şcoli din Petroşani, au fost transportaţi marţi la spitalul de urgenţă din localitate, fiind suspectaţi că ar fi consumat substanţe psihotrope, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Incidentul a fost descoperit marţi dimineaţa, poliţiştii din Petroşani fiind sesizaţi pe numărul unic de urgenţă despre faptul că trei copii se află în curtea unei şcoli şi par să fie sub influenţa unor substanţe interzise, scrie Agerpres.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului i-au identificat pe cei trei minori, toţi în vârstă de 14 ani, elevi ai şcolii respective.

Cei trei au fost preluaţi de un echipaj medical şi transportaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.

"În cazul celor trei minori, analizele medicale au indicat posibilitatea prezenţei în organism a unei substanţe psihotrope, motiv pentru care poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

În acest caz poliţiştii au întocmit un dosar penal, cercetările urmând să fie continuate de către ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT, în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii faptelor şi pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62315185
Recompensă uriașă pentru taximetristul din Cluj care a dus gratuit o mamă cu copilul la spital. “Încă nu l-am găsit”
Taximetriștii din Cluj-Napoca își caută colegul care a transportat gratuit o mamă cu copilul, de urgență, la spital. Femeia nu avea destui bani, iar gestul său de omenie a impresionat pe toată lumea.
62317556
Două fete de 15 ani sunt date dispărute. Plecaseră la școală și nu s-au mai întors
Ilieș Giulia Lăcrămioara și Bulboacă Alexandra Elena, din Adjud, au fost date dispărute marți.
62309370
Premierul Suediei anunță că vrea să pună aderarea României la Schengen pe ordinea de zi în Consiliul UE
Prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, a declarat marţi, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, că Suedia este pregătită să pună pe ordinea de zi a Consiliului Uniunii Europene subiectul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.