Trei bărbaţi, reţinuţi de poliţişti după ce au răpit o fată de 15 ani, în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor

×
Publicitate

O fată de 15 ani a fost urmărită și apoi suită cu forța într-o mașină, în care se aflau trei indivizi.

S-a întâmplat în centrul orașului Cluj-Napoca, într-o stație de autobuz, de față cu mai mulți trecători, iar o cameră de supraveghere a surprins incidentul, la care oamenii au asistat paralizați de spaimă. Copila a sărit din vehicul, în clipele ce au urmat și a ajuns la spital. Suspecții au fost găsiți de polițiști după câteva ore, la 100 de kilometri depărtare.

Pe imaginile suprinse de camerele de supraveghere se observă cum fata aleargă speriată și încearcă să se adăpostească de indivizii care ies din mașină. Opriseră brusc, în spatele unui autobuz din care pare să fi coborât adolescenta.

Chiar daca în statie sunt mai mulți oameni, nimeni nu intervine. Victima este luată pe sus de unul din tineri și târâtă pur și simplu în mașină.

Fata a fost efectiv luată cu forța de sub ochii trecătorilor. La nici 500 de metri, în mers, fata a reușit să deșchidă portiera mașinii și s-a aruncat în mijlocul străzii.

După ce a sărit din mașină, victima s-a ales cu mai multe contuzii, iar într-un final, un trecător a sunat la 112. În timp ce fata a fost transportată la spital, mai multe echipaje de poliție au plecat pe urmele indivizilor.

Cei trei au fost găsiți abia la miezul nopții, în localitatea Ciucea din județul Cluj. Potrivit anchetatorilor, unul dintre indivizi este chiar fostul iubit al fetei.

Andreea Vișan, purtător de cuvânt IPJ Cluj: „Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore trei bărbați cercetați într-un dosar penal întocmit pentru infracțiunea de lipsirea de libertate într-un mod ilegal.”

Și specialiștii de la Protecția Copilului s-au autosesizat în acest caz.

Nicoleta Molnar, director DGASPC Cluj: „Am fost anunțați că în eventualitatea în care va fi nevoie de o găzduire a copilului, să fim pregătiți. Copilul nu se afla în evidențele instituției. Am fost anunțați despre copil doar în cursul nopții trecute, când s-au petrecut evenimetele de răpire și urmează să primim inclusiv documente scrise inclusiv de la Serviciul de Investigații Criminale în care vor detalia toate amănuntele și în funcție de asta o să începem, conform procedurilor, evaluările de specialitate.”

Cei trei suspecți urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Incendiu produs într-o garsonieră din Arad. De la ce a pornit focul

Locatarii unui bloc din Arad au fost evacuați vineri, după un incendiu izbucnit la ultimul etaj.

Un bărbat din județul Neamț și-a găsit sfârșitul în locuința sa cuprinsă de flăcări

Un bărbat din județul Neamț și-a găsit sfârșitul, vineri dimineață, în propria locuință, cuprinsă de flăcări.

Imagini revoltătoare într-o localitate din Sălaj. Un șofer a călcat intenționat cu mașina un câine

Imagini dure, surprinse de o cameră de supraveghere, într-o localitate din Sălaj.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.