Părinții, speriați de cazurile din Caracal și Dâmbovița. Ce le cumpără copiilor

×
Publicitate

Cazurile dramatice de la Caracal și mai nou din Dâmbovița i-au speriat pe părinți.

Disperați să știe în permanență unde sunt copiii lor, le cumpără acestora ceasuri inteligente, cu ajutorul cărora îi pot localiza.

Vânzările au înregistrat creșteri de până la 50 la sută, în ultima lună și jumătate, anunță comercianții. În același timp, există și autorități locale care oferă gratuit dispozitive de monitorizare a elevilor.

Majoritatea copiilor poartă ceasuri sau brățări inteligente, care le transmit părinților unde se află. Unele dintre aceste dispozitive, mai avansate, le permit celor mici, inclusiv, să îi apeleze pe telefon pe cei din familie într-o situație de risc.

Andrei, elev: „Pot să îmi contactez părinții și să mă poată localiza pe ceas. Mă simt mai în siguranță, mai liber și nu îmi mai este frică să mă duc singur prin oraș."

Andreea, elevă: „Când dau peste cineva și mă roagă să vin undeva, eu pot să-i sun pe părinții mei."

Loredana, părinte: „Poate fi urmărit și se anunță când îl dă jos de la mână. Imediat îl anunță.”

Reporter
: „E vorba de siguranță?”

Părinte: „Clar! Siguranță."

Vânzările de ceasuri inteligente, cu ajutorul cărora părinții își pot urmări copiii, au început să crească mai ales după incidentele din Caracal și Dâmbovița. Cele mai ieftine costă în jur de 70 de lei.

Cătălin Nuțu, consultant vânzări: „Sunt utilizate de către părinți pentru siguranța copilului și asta, cu aplicația de la distanță. Se poate accesa microfonul de pe ceas, să se asculte ce este în jurul copilului și în același timp, de pe aplicație, se poate localiza în ce zonă este copilul."

Elena Stambuli, psiholog: „Smartwatch-urile dau un confort emoțional părinților, pentru că în felul acesta 24 de ore din 24 știu unde este copilul. Își știu copilul în siguranță."

Și unele autorități din țară au început să le ofere elevilor dispozitive, prin intermediul cărora pot fi localizați.

În sectorul 5 din București, de pildă, cinci mii de copii din ciclul primar au primit anul trecut de la Primărie ceasuri inteligente. Anul acesta programul a fost extins cu încă 8 mii.

În școlile din Constanța se discută însă, dacă elevii pot purta sau nu dispozitivele și în timpul orelor.

Cosmin Badea, director Școala Generala Nr.8, Constanța: „Există profesori care au rețineri vizavi de utilizarea acestor dispozitive. Ele pot să înregistreze chiar dacă copilul nu accesează o asemenea funcție, pot să înregistreze."

Nicoleta Bercaru, director Școala Generală Nr. 39, Constanța: „Te ajută să ții legătura cu copilul tău și să-l vezi în permanentă unde este el. Deci nu văd nimic rău, dar din contră. Dacă ele sunt folosite pentru ceea ce gândim noi că sunt făcute, da, sunt de mare utilitate."

În timp ce mulți părinți sunt de părere că un ceas inteligent reprezintă o soluție, există specialiști care avertizează că în loc să îi protejeze pe cei mici, îi pot transforma în ținte ale pirateriei informatice.

Germania chiar a interzis, acum doi ani, vânzarea, pe motiv că încalcă intimitatea celor mici prin colectarea de date privind locul în care se află.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
Cazul Mihaelei. Olandezul suspectat ar fi venit premeditat la “vânătoare” în România

Olandezul considerat principalul suspect în cazul copilei de 11 ani din Dâmboviţa ar fi venit premeditat la “vânătoare” în România.

A fost găsită adolescenta de 16 ani din Târgu Mureș, dată dispărută luni. Anunțul polițiștilor

Polițiștii din Mureș au anunțat, miercuri, că adolescenta de 16 ani din Târgu Mureș, dată dispărută de familie, luni dimineață, a fost găsită pe raza altui judeţ.

Medic din Neamț prins în flagrant când lua mită de la rudele unui pacient operat

Un medic din Neamţ a fost prins în flagrant pe când lua mită de la rudele unui pacient operat, spun procurorii anticorupţie.

Recomandări
Urșii și-au schimbat comportamentul și ajung tot mai aproape de oameni. România plătește milioane de lei pe despăgubiri

Țara dintre oameni și urși”, partea a III-a. Știm prea puține despre ursul de astăzi, o spun specialiștii. Trebuie să știm fapte, nu mituri despre comportamentul său și despre ce îl aduce mai aproape de om.

PSD și Mureșan, pe poziții opuse înaintea noului Guvern. Cum se complică negocierile pentru formarea Executivului

Negocierile pentru viitorul Guvern încep cu PSD și PNL pe poziții aproape opuse. Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că vrea să continue reformele începute de Ilie Bolojan. 

Ce aduce cu el ciclonul care ajunge în România. Țara trece brusc de la vreme de vară la frig. Unde sunt așteptate ninsori

Vremea se schimbă brusc de luni. O masă de aer rece, de origine polară, va traversa țara noastră, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 12 grade. La asta se adaugă vântul puternic și ploile, ba chiar lapovița și ninsorile izolate la munte.