Tot mai mulți angajați vor să fie freelanceri. Comisia Europeană elaborează un set de reguli

×
Publicitate

Pandemia a schimbat din temelii piaţa muncii, iar angajaţii care lucrează pe cont propriu sunt mai căutaţi ca oricând. Drept urmare, Comisia Europeană vine, cu reglementări.

O directivă viitoare va impune noi reguli pentru liber profesionişti. Autorităţile iau în calcul un salariu minim pentru freelanceri, dar şi pentru cei care au contracte cu anumite platforme cum ar fi cele, de curierat sau de taximetrie.

Pe Radu l-am cunoscut la final de program. De doi ani lucrează pe cont propriu. Livrează mâncare în Bucureşti. Spune că i-ar fi greu să revină la un program fix.

Radu Ghețu, livrator: „Lucram ca vânzător, dacă se întâmpla ceva, nu puteam să plec. Aşa poţi să opreşti aplicaţia , să te duci să-ţi faci treaba. Bag undeva la 7 ore. Fac undeva la 3.500 - 4000, contează cum lucrezi tu, cum ţi-l faci, cheful de muncă.”

Industria curieratului a crescut cel mai mult în pandemie, iar platformele de recrutare au peste 3.000 de poziţii deschise în toată ţara. Specialiştii în resurse umane vorbesc despre o migraţie a angajaţilor de la un program fix de 8 ore spre slujbe flexibile, care nu impun prezenţa fizică la birou. Cine lucrează pentru astfel de aplicaţii trebuie să îşi înfiinţeze o microintreprindere ori să fie persoana fizică autorizată, pe scurt PFA.

Alexandra Micu, specialist resurse umane: „Cred că atunci când ai un PFA trebuie să îţi faci tu un contract de prestări servicii cu Casa de Sănătate şi să îţi plăteşti singur contribuţiile. Ca să câştige mai mulţi bani uneori exista riscul să nu îşi facă contractele respective, pe de altă parte sunt neasigurati şi în caz de orice boală, mai ales în contextual pandemic nu recomand să facă economii”

Potrivit Eurostat, în România lucrează aproximativ 1,2 milioane de freelanceri. Cei mai mulţi sunt IT-isti, arhitecţi, designeri de interior, meşteri, oameni de vânzări sau marketing.

Ana Vişan, Best Jobs: „În timpul timpul liber poţi să activezi ca agent imobiliar, să faci un extra venit. Mai este şi zona de social media, creaţie, video content, nu presupune un program fix , poţi să administrezi o pagină de Facebook într-un job part time sau freelancer.”

Comisia Europeană lucrează la un set de norme astfel încât salariaţii din această industrie să aibă mai multe beneficii.

 

Victor Negrescu, europarlamentar: „Un astfel de exemplu este cel al lucrătorului care transportă produse pe o bicicletă şi cade, se accidentează, şi nu are asigurare medicală. Standardele minimale, posibil un salariu minim european pentru cei care lucrează prin intermediul acestor platforme.”

Ionuț Pricop, reprezentantul unei firme de livrare: „Este dificil să încheie foarte multe contracte datorită taxelor, pentru că se plătesc multe taxe pentru acele ore care se lucrează puţin şi aici va trebui reglementat, pentru că în afara se plătesc taxe în funcţie de norma de lucru.”

Potrivit unul sondaj realizat de o platformă de recrutare , aproape jumătate dintre angajaţii chestionaţi spun că şi-ar dori să devină freelanceri. Atunci când sunt întrebaţi de motivele pentru care vor să lucreze pe cont propriu, cei mai mulţi pun pe primul loc flexibilitatea programului dar şi posibilitatea de a lucra de oriunde. În plus, spun ei o astfel de slujbă le-ar aduce venituri mai mari.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62207272
Cine este Faraonu', șoferul cu Ferrari care a lovit un polițist. Avocatul său dă vina pe omul legii: ”S-a agățat de mașină”

Individul care a accidentat un polițist cu un Ferrari în orașul Bocșa, din județul Caras-Severin, este căutat și de autoritățile din Austria. Ar fi luat mai multe mașini în leasing, pentru care nu ar fi plătit niciodată. Așa că străinii cer extrădarea lui

62189819
Mobilizare maximă a Poliţiei Române în acest weekend. Peste 8.000 de oameni ai legii vor fi pe teren

Zeci de mii de oameni din toată țara sunt pe șosele sau în trenuri și se îndreaptă spre stațiunile de la mare și de la munte ori vor participa la pelerinajele de Sfânta Măria.

62207338
Litoralul e atât de aglomerat, încât oamenii își ridică diguri pe plajă pentru a prinde un loc. ”Lux, eleganță, stil”

Marea Neagră pare un lac în acest sfârșit de săptămână, cel mai aglomerat de pe litoral de când a început sezonul estival. Cel puțin 300.000 de turiști vor fi în stațiuni.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.