Tot ce trebuie să știi despre zborurile către și dinspre țările Schengen. Ce se schimbă din 31 martie

×
Codul embed a fost copiat

Doar trei zile mai sunt până când vom intra în spațiul Schengen cu frontierele maritime și aeriene.

Reprezentanții celui mai mare aeroport din țară, Henri Coandă București, avertizează că s-ar putea să apară cozi la controlul documentelor în aceste zile pentru că au rămas mai puține ghișee ale poliției de frontieră.

Ghișeele poliției de frontieră, încă funcționale pe Otopeni, vor dispărea de sâmbătă noaptea. Pentru cei care ați mai trecut pe acolo e clar că vorbim de o capacitate de procesare mult redusă pentru că poliția de frontieră a demarat de la începutul lunii procesul de relocare a acestor posturi de lucru.

Au fost mutate de pe Otopeni deja și porțile automate de control al documentelor. Acestea au fost instalate în zona care separă acum plecările spre state non-Schengen de cele către țări Schengen.

Practic, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 00:00, dacă veți pleca din România către un alt stat din Schengen, cum ar fi, de pildă, majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, veți trece de controlul de securitate în care vi se verifică bagajele, apoi veți merge direct la poarta de îmbarcare. Nu vă veți mai opri la ghișeele care vor dispărea de pe Otopeni.

Citește și
romania schengen
Condiţiile în care cetăţenii români vor călători spre ţări din Spaţiul Schengen începând din 31 martie. Ce se schimbă
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Dacă veți călători spre o țară non-Schengen, cum ar fi Dubai, Qatar, Turcia, Moldova sau Marea Britanie, atunci veți trece tot pe acolo, după controlul de securitate obișnuit, veți ajunge în zona de îmbarcare și acolo, drumul dumneavoastră către poarta non-Schengen va trece pe la ghișeul poliției de frontieră, unde vă vor fi verificate documentele. Și pe fluxul de Sosiri va fi la fel.

Dacă veți veni dintr-o țară Schengen, atunci după coborârea din avion veți merge direct să vă ridicați bagajul fără să vă mai controleze nimeni pașaportul. Dacă veniți dintr-un stat non-Schengen, atunci veți trece mai întâi pe la poliția de frontieră care vă va verifica documentele la intrarea în spațiul Schengen, adică în România.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul star al fotbalului englez, de nerecunoscut | FOTO
Fostul star al fotbalului englez, de nerecunoscut | FOTO
Citește și...
Reguli noi de călătorie din 31 martie. Granițele noastre aeriene și maritime vor aparține spațiului Schengen
Reguli noi de călătorie din 31 martie. Granițele noastre aeriene și maritime vor aparține spațiului Schengen

Autoritățile vin cu clarificări legate de felul în care vom călători de duminica viitoare, când granițele noastre aeriene și maritime vor aparține spațiului Schengen.

Condiţiile în care cetăţenii români vor călători spre ţări din Spaţiul Schengen începând din 31 martie. Ce se schimbă
Condiţiile în care cetăţenii români vor călători spre ţări din Spaţiul Schengen începând din 31 martie. Ce se schimbă

Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, Cornel Laurian Stoica a prezentat condiţiile în care cetăţenii români vor călători spre ţări din Spaţiul Schengen începând din 31 martie.

 

Este oficial: Se schimbă regulile la ieșirea din România. Ce se întâmplă de la 31 martie
Este oficial: Se schimbă regulile la ieșirea din România. Ce se întâmplă de la 31 martie

Guvernul a modificat regulile pentru părinții care vor ieși din țară însoțiți de copii, începând din 31 martie, când românii vor putea călători fără control la documente în spațiul Schengen aerian și maritim.

Bulgaria, zguduită de un val de dezinformări. Opoziția susține că ţara se va transforma într-un „depozit de migranţi
Bulgaria, zguduită de un val de dezinformări. Opoziția susține că ţara se va transforma într-un „depozit de migranţi"

Demonstraţii, acte de violenţă împotriva străinilor, patrule de poliţie: atmosfera este tot mai tensionată în Bulgaria, unde s-a declanşat un val de ştiri false odată cu apropierea aderării parţiale la spaţiul Schengen, scrie AFP.  

Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă

Opoziţia guvernului Austriei faţă de extinderea spaţiului Schengen prin includerea României şi a Bulgariei este ruşinoasă, incorectă şi ineficientă, a declarat Walter Baier, cap de listă al Partidului Stângii Europene. 

Recomandări
Economia Rusiei este „atât de afectată de războiul din Ucraina, încât nu-și poate permite nici să câștige și nici să piardă”
Economia Rusiei este „atât de afectată de războiul din Ucraina, încât nu-și poate permite nici să câștige și nici să piardă”

Economia Rusiei nu își poate permite să câștige sau să piardă războiul din Ucraina, spune un specialist în domeniu. Asta pentru că Rusia nu poate să suporte costurile de reconstrucție și securizare a Ucrainei.

Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa

Pentagonul pregătește mult timp livrările de muniție către Ucraina, iar armele americane au un traseu bine stabilit prin Europa pentru a ajunge în posesia trupelor ucrainene.