Timmermans, mesaj pentru ”Liviu” despre linia roșie. Cum a reacționat Dragnea. VIDEO

×
Publicitate

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a relatat, sâmbătă, la Congresul PES, că i-a spus lui Liviu Dragnea că, dacă PSD vrea să facă parte din familia socialiştilor europeni, trebuie să respecte valorile fundamentale ale acesteia.

„Multe dintre guvernele noastre din Europa, în ultimii ani, în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia au crescut pensiile, salariile, au crescut salariul minim. Acestea sunt lucrurile pe care le facem când suntem la guvernare. Am făcut aceste lucruri în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia, în Germania şi în alte locuri. Dar dacă suntem partidul care vorbeşte cel mai mult despre propriile valori, dacă suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră, aceasta este datoria noastră, nu putem evita această discuţie”, a afirmat Frans Timmermans, citat de News.ro.

El a precizat că acesta este mesajul pe care i l-a transmis lui Liviu Dragnea, împreună cu conducerea PES.

„Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea de către Serghei, Udo şi cu mine, când ne-am întâlnit. I-am spus ieri: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roşie pentru Europa. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent. Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi“, a afirmat Frans Timmermans.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a participat vineri la Congresul PES de la Madrid.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62023829
Asasinatul din Vrancea se complică. Ce povestesc martorii, care i-ar fi văzut pe suspecți

Poliţiştii din Vrancea au găsit un bărbat împuşcat în maşină, iar asasinul este încă liber.

62023827
România sub ger și viscol: acoperișul unui bloc a fost smuls și aruncat peste mașini

România tremură din toate încheieturile şi sunt slabe şanse ca lucrurile să se îndrepte în bine.

62023808
Accident în București: trei persoane au fost lovite de o mașină, pe trotuar

Trei pietoni care se aflau pe trotuar pe bulevardul Constantin Prezan au fost răniţi sâmbătă într-un accident produs de un şofer care a lovit cu maşina refugiul din staţia de autobuz de la Arcul de Triumf.

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).