Tentativă de suicid, la Galați. Un bărbat s-a împușcat cu o armă de vânătoare

61933092

Un bărbat din județul Galați a ajuns la spital, duminică, după ce s-a împușcat cu o armă de vânătoare. Polițiștii cred că ar fi vorba de o tentativă de suicid.

Bărbatul de 49 ani din satul Fundeanu, comuna Drăguşeni, şi-a luat arma şi s-a îndepărtat de casă câteva sute de metri, după care a tras, informează Agerpres.

Alicele care s-au descărcat în corpul lui, fără să-i afecteze vreun organ vital. Astfel, el l-a sunat pe cel mai bun prieten, care a anunțat serviciile de urgență. După aceea, bărbatul și-a transportat prietenul rănit până la întâlnirea cu ambulanţa.

„Am fost solicitaţi să intervenim la un caz, în satul Fundeanu, comuna Drăguşeni. Era vorba despre o plagă prin împuşcare, în membrul superior stâng. I s-a acordat primul ajutor de către echipajul nostru, după care a fost transportat la spital", a declarat directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că ar fi vorba despre o tentativă de suicid.

„Potrivit informaţiilor, bărbatul s-a deplasat cu arma la circa 500 metri de casă, a tras şi s-a rănit. Apoi, a chemat un prieten care, la rândul lui, a chemat ambulanţa, dar l-a şi ajutat până la sosirea acesteia", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de uz de armă fără drept.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61937248
Femeia care a mușcat un polițist într-un mall din Capitală, sub control judiciar
Femeia care a agresat, vineri seara, doi polițiști, într-un mall din Sectorul 2 al Capitalei a fost plasată sub control judiciar, pentru 60 de zile.
61937237
Specialist: Panourile de protecţie nu pot fi montate în toate staţiile de metrou
Metroul bucureștean nu va putea beneficia de deplin de montarea panourilor de protecția, care ar putea reduce rata suicidului sau a omorului în stații, este părerea unui specialist.
61729416
Polițist înjunghiat de membrii clanului Cordunenilor, în fața unui spital din Iași: „A fost o răzbunare”
Caz revoltător în Iaşi. Un poliţist de la Direcţia de Operaţiuni Speciale a fost înjunghiat şi bătut crunt, duminică dimineața, de mai mulţi interlopi care l-ar fi recunoscut într-un club.