Comercianții au plătit peste 10.000 de lei pentru un loc în târgurile de Crăciun. Unii au ieșit în pierdere

×
Publicitate

Au investit între 5 și 15.000 de euro, iar unii și-au dublat investiția în doar trei săptămâni, în timp ce alții plâng după banii pierduți.

Vorbim despre cei care au închiriat căsuțe și standuri la târgurile de Crăciun, ca să vândă mâncare, vin fiert și obiecte de artizanat, și care încep să facă bilanțul.

Pe lângă priceperea celor de la vânzare, a contat enorm, ca-n imobiliare, locul primit.

Un ciolan îmbăiat periodic în zeamă usturoiată, dar și pastrama de oaie i-au salvat de la dezastru pe negustorii dintr-o căsuță. E pitită în fundul târgului de la Piața Constituției.

Comerciant: „Una peste alta, a fost bine.
Reporter: Mai veniți?
Comerciant: Sper că de Paște să fim din nou aici și să nimerim altă căsuță, mult mai în față. ”

17.000 de lei a costat închirierea unui stand. Așa că cei cu încasări sub așteptări se consolează cum pot.

Femeie: „La noi nu e neapărat banul, punem pentru dumneavoastră, suflet în ceea ce facem. Nu știu ce să zic, parcă românii au uitat de tradiții, sinceră să fiu.”

Ca întotdeauna, cel mai bine stau chiriașii căsuțelor cu dulciuri de casă. E primul an când cozonacii cu mac și nucă au fost best seller.

Comerciant: „Au fost și zile bune, au fost și zile mai puțin bune, depindem foarte mult de vreme, astăzi e o zi frumoasă și așteptăm bucureștenii, mai avem cozonaci.”

Și în târgul din parcul Moghioroș, închirierea unui stand a costat peste 10.000 de lei, dar cei mai mulți vânzători și-au atins ținta. Vizitatorii au venit să practice sporturi de iarnă.

Unii patinaj, alții aruncarea cu privirea spre grătarul cu fripturi. Culmea, tocmai regii știuleților sunt nefericiți.

Au fost 10 grade în Capitală și un soare fără dinți, iar pentru ziua nașterii Domnului sunt anunțate 15 grade. Totuși, gheața rezistă, iar patinoarul a fost plin cu părinți și copii. Unii învățăcei, alții deja profesori.

Tot piruete va face și un bunic, sedus de aroma vinului cu scorțișoară.

Bărbat: „Eu sunt de la țară, dar erau altfel de târguri atunci. Atunci erau multe lucruri cu lucruri făcute din lut, nu era ca acum.
Reporter: Dar, cu vin fiert erau?
Bărbat: Erau și cu vin fiert, dar mai mult cu țuică. ”

De fapt, au fost și olari, pielari și artiști plastici, dar puțini dintre ei și-au scos banii. În București, vom avea un târg de sărbători și după Revelion: cel din hala Laminor.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62413086
„Moș Crăciun nu a luat în calcul toate persoanele”. Mulți români au făcut cumpărături și în Ajun

Românii care nu au apucat să cumpere cadouri pentru cei dragi au mai avut o șansă în Ajunul Crăciunului.

62413061
Moș Crăciun și-a început călătoria, iar radarele NORAD urmăresc îndeaproape sania Moșului. Traseul a început în Pacific

De câteva ore Moș Crăciun și-a început călătoria care îl poartă pe la toți copiii din lume.  

62413058
Atmosferă de poveste la castelul de la Săvârșin, unde Familia Regală își petrece sărbătorile. Dubașii au venit la colindat

E atmosferă de poveste la castelul de la Săvârșin, acolo unde Familia Regală își petrece sărbătorile de iarnă.  

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.