Tânără arsă pe jumătate din corp trimisă acasă de medici să se trateze cu cremă de gălbenele

×
Publicitate

Ministrul Sănătăţii trimite Corpul de control la Spitalul de Arşi din Bucureşti, după ce o pacientă de 22 ani, cu arsuri pe aproape jumătate din suprafaţa corpului a fost externată, înainte de fi complet vindecată, potrivit familiei.

Doctorii le-ar fi recomandat alor ei să o ia acasă şi să îi aline rănile cu cremă de galbenele.

Grav este că la câteva zile distanță starea tinerei s-a înrăutățit, iar acum este internată la terapie intensivă în Arad, şi este conectată la aparate.

Bernadette a ajuns la Spitalul de Arşi din Bucureşti acum două luni. Aparmentul în care locuia în Satu Mare, împreună cu iubitul ei - a fost a fost distrus, atunci, de o explozie puternică, pornită de la o instalaţie de încălzire improvizată iar ea a suferit arsuri severe pe aproape jumătate din corp.

Deşi a primit tratament, rănile încă o dor şi - spun apropiaţii fetei - au nevoie de timp ca să se vindece.

Doctorii care au tratat-o pe tânăra în ultimele saptamani au considerat însă că poate să plece acasă şi-au externat-o. În foia de ieşire din unitatea medicală i-au scris că este complet vindecata.

Andrea Bota, sora Bernadettei: "E clar, nu este vindecată atâta timp cât de bandajeji un om şi fâsele şi tifoanele i se prind în acele plăgi clar nu este vindecată."

Bernadette a fost externată din spital acum 6 zile, însă marți seară a început să facă febră, semn că în corp dezvoltase o infecţie. Iniţial a fost dusă la spitalul din Ineu. Apoi, la cel din Arad - unde este internată la terapie intensivă. Ai ei susţin că la externarea din clinica din Bucureşti doctorii le-au zis că trebuie doar să îi oblojească rănile cu o banală cremă.

Andrea Bota, sora Bernadettei: "Am primit doar indicaţia să o dăm cu cremă de galbenele şi să o schimbăm la trei zile. Are o infecţie care în momentul de faţă nu este localizată. Nemulţumirea mea este că trebuia să ne facă o mică învăţătura sau să ne spună ce anume am putea face cu o pacientă atât de arsă, cum am putea să o bandajăm."

Alexandra Furnea, supravieţuitoare a incendiului din Colectiv susţine că în cazul Bernadettei sistemul medical şi-a arătat din nou lipsurile şi s-au făcut greşeli.

Alexandra Furnea, supravieţuitoare din Colectiv: "Berni nu era un caz de externat! Berni în mod normal ar fi trebuit să fie internată după faza critică într-un centru specializat în recuperarea marelui ars să beneficieze în continuare de pansamente de specialitate, să beneficieze de o igienă a plăgilor rămase. Externarea lui Berni mi se pare un gest iresponsabil. Un gest care-i pune viaţa în pericol. Sistemul medical din România a abandonat-o pe Berni aşa cum odinioară ne-a abandonat şi pe noi"

În spitalul din Arad, starea Bernadettei rămâne gravă.

Simina Roz, purtător de cuvânt Spitalul Județean Arad: "I s-au făcut investigaţiile medicale, iar acum aşteptăm rezultatul acestora."

Alexandra Furnea, supravieţuitoare din Colectiv: "Medicii de acolo nu ştiu cu ce să confruntă, cu ce are Berni. Practic este la un pas să păţească ceva grav şi din păcate nimeni nu-şi asumă acest lucru. În timpul spitalizării la arşi, Berni a contactat o infecţie cu microbul clostridium care este un patogen multirezistent foarte periculos pentru orice pacient, dar mai ales pentru un mare ars care este şi aşa extrem de vulnerabil."

Ministerul Sănătăţii a reacţionat în acest caz.

Oana Grigore, purtător de cuvânt Ministerul Sănătății: "Am trimis corpul de control la spitalul de arşi. Mangamentul spitalului a fost schimbat acum 2 săptămâni, urmează să vedem când s-a întâmplat cazul. Nu este normal ca un pacient să fie externat înainte să fie tratat înainte de a se vindeca complet."

În România, şansa de vindecare a pacienţilor care au suferit asuri grave este, uneori, o loterie. Avem doar 23 de paturi unde bieţii oameni pot fi trataţi - în Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Braşov. Inclusiv ministrul sănătăţii recunoaşte că sunt prea puţine.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Ministrul Sănătății, despre scandalul de la Spitalul Bacău: ”Este un conflict interuman”

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat miercuri, referindu-se la situaţia de la Spitalul Judeţean din Bacău, că este vorba despre un "conflict interuman care trebuie dezamorsat".

Reformă în sistemul de sănătate. Spitalele private vor primi bani de la stat pentru bolnavi

Spitalele private vor primi bani de la stat prin programele naționale de sănătate, pentru a trata bolnavii.

Opt decese din cauza gripei, în România. Grădinițe și școli închise, în Capitală

Gripa sezonieră continuă să facă victime: sunt deja opt persoane decedate din cauza acestui virus, ultimele trei fiind din Prahova și Bistrița-Năsăud.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.