Tânăr desfigurat în bătaie de prietenul care bănuia că-i face avansuri soției. Ce a descoperit în telefonul femeii

61974543
Pro TV

Un bărbat de 34 de ani, din Timiș, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost bătut cu sălbăticie de un prieten care îl suspecta că are o aventură cu soția lui.

Bărbatul, din comuna Sânandrei, de lângă Timişoara, a fost lovit cu pumnii, dar şi cu un topor, de către un tânăr furios care se temea că acesta îi făcea avansuri soției sale, relatează Opinia Timișoarei.

Cei doi bărbații se cunoşteau de multă vreme şi erau chiar amici. Soţia agresorului i-ar fi trimis un SMS tânărului de 34 de ani rugându-l să o ajute cu nişte informaţii legate de un medic. Soţul a aflat şi, convins că la mijloc e altceva, s-a dus la bărbat să-l pedepsească.

Gelozia i-a întunecat minţile şi l-a lovit cu sete pe potenţialul său rival, pe care l-a luat prin surprindere. L-a pus la pământ şi i-a aplicat o ploaie de lovituri la cap cu pumnii, dar şi cu un topor, susţin martorii.

Apoi s-a răzbunat şi pe maşina victimei căreia i-a spart un geam lateral.

Îngroziţi, martorii la teribilele scene, cărora le-a fost teamă să intervină, au chemat în ajutor Poliţia, însă atacatorul a dispărut înainte să ajungă oamenii legii.

Bărbatul grav rănit a leşinat. A fost preluat de o ambulanţa şi transportat la spital, cu faţa tumefiată, iar poliţiştii au deschis o anchetă.

 ”A fost depusă o plângere pentru loviri şi alte violente. Poliţiştii fac cercetări în acest caz”, a declarat  Ionuţ Sârbu, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61980242
Retrospectiva protestelor din Piața Victoriei. GALERIE VIDEO

Cele mai importante momente de la proteste.

61760731
Ministrul Transporturilor a semnat ordinul care interzice mașinile cu volan pe partea dreaptă din afara UE

Ministrul Transporturilor a semnat modificarea regulilor de omologare individuală și eliberare a cărții de identitate pentru vehicule rutiere, interzicând omologarea în România a mașinilor cu volan pe partea dreaptă.

61979144
Mesajul lui Mihai Șora după acuzațiile că imaginile cu agresiunile jandarmilor au fost trucate

Scriitorul Mihai Şora a reacţionat vineri după ce europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a spus că imaginile cu agresiunile jandarmilor au fost trucate, făcând o paralelă între mineriade şi mitingul din 10 august.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.