Tânăr de 21 de ani, reţinut după ce ar fi furat dintr-un magazin. Cum a incercat să-şi ascundă urmele

×
Publicitate

Un tânăr de 21 de ani din judeţul Bacău a ajuns în arest, acuzat că a prădat un magazin şi apoi i-a dat foc ca să îşi ascundă urmele.

Furtul s-a petrecut în urmă cu o săptămână, iar poliţiştii au reuşit până acum să strângă suficiente dovezi împotriva suspectului. Proprietarii magazinului spun că ar fi pentru a patra oară când bărbatul îi jefuieşte. Acum le-a şi distrus clădirea.

Suspectul face parte dintr-o familie de oameni gospodari, spun localnicii, însă el a hotărât să nu le urmeze exemplul. Încă de mic s-ar fi ocupat cu furtişaguri.

La magazinul din comună a fortat uşa. A avut grijă să pună apoi şi o pătură în geam, ca să nu fie văzut. A furat liniştit 500 de lei şi alimente.

Interiorul celor două încăperi ale magazinului a fost distrus complet, după ce tânărul a dat foc, ca să îşi ascundă urmele.

Angajaţii magazinului au bănuiala că tânărul a mai dat atacul de alte trei ori la aceeaşi societate comercială. Urmează că poliţiştii să stabilească în ce măsură aceste suspiciuni sunt întemeiate.

Bărbatul a fost reţinut şi ar putea fi arestat preventiv.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61946488
Tânăr din Galați, mort după ce a căzut de la etaj. S-ar fi certat cu o persoană în apartament
Moarte învăluită în mister la Galaţi. Un tânăr ospătar, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit de vecini fără suflare, pe trotuarul din spatele blocului în care locuia.
61946452
Metoda prin care un român a încercat să scoată din țară o mașină de lux căutată în Germania
Un bărbat de 30 de ani, din județul Gorj, a încercat să scoată din România, pe la frontiera Nădlac II, un Mercedes în valoare de 85.000 de lei.
61946451
Primarul din Sfântu Gheorghe a arborat numai steagul Ungariei pe străzile din oraș
Prefectura Covasna a somat conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe să să arboreze şi drapelul României lângă steagurile roşu-alb-verde, cu care a pavoazat străzile din municipiu în cinstea Zilei maghiarilor de pretutindeni, sărbătorită pe 15 martie.