Cele trei victime care au supraviețuit accidentului teribil au fost transferate marți seară la Spitalul Județean din Timișoara, de la unitatea medicală din Lugoj unde au fost transportate inițial.

Ambasadoarea Greciei în România a ajuns marți seară la Timișoara, unde a gestionat relația cu familiile răniților, iar ceilalți suporteri care se deplasau spre Franța cu un autocar s-au întors din drum.

Au vorbit cu răniții, apoi au plecat spre locul tragediei pentru a aprinde o lumânare.

Răniții transferați marți seară la Spitalul Județean din Timișoara și au fost internați la secțiile de politraumatologie, neurochirurgie și ortopedie.

Citește și
Copiii mici „neascultători”, pedepsiți în „pătuțul rușinii” la o creșă din Brăila. Un băiețel a fost mușcat de doi colegi
Copiii mici „neascultători”, pedepsiți în „pătuțul rușinii” la o creșă din Brăila. Un băiețel a fost mușcat de doi colegi

Mihai Grecu, medic UPU-SMURD Timișoara: „Sunt internați toți trei la spitalul județean, pe trei secții, pe politraumatologie, neurochirurgie și ortopedie. Sunt trei bărbați care au prezentat multiple leziuni datorate, și fracturi, și contuzii. Din fericire nu a fost nevoie de vreo intervenție chirurgicală până în acest moment”.

Rudele din Grecia și-au contactat apropiații din Timișoara pentru a se interesa de starea lor.

Edith Horvath, prietenă cu rudele victimelor: „Ne-a sunat pe noi familia, dacă pot să îi ajut. Ei pentru fotbal au plecat acolo, asta știu”.

Georgios Karamitros, prieten cu rudele victimelor: Mi-au spus că au plecat dimineață din Grecia, din zona Macedonia din Grecia, Salonic. Și a avut acest accident. Șapte băieți au murit și trei sunt, Doamne Ajută, bine. Cred că a fost de oboseală, a fost foarte șocant pentru noi. Vă dați seama sunt băieți de 20-25 de ani, copii adică”.

Suporterii echipei PAOK Salonic care mergeau cu autocarele spre Franța erau aproape de Budapesta când au aflat depre accidentul din Timiș.

Corespondent PRO TV: „Patru autocare cu suporteri ai echipei PAOK Salnonic s-au întors din drumul către Franța și au venit la spitalul Județean din Timișoara pentru a primi informații de la prietenii lor”.

Fanii nu au dorit să fie filmați. Au fost primiți cu ceai cald și apă de jandarmii români. O delegație din patru persoane - între care și ruda unei victime - a mers să vorbească cu unul dintre răniții internați.

Dimitrios Koukoulas, medic grec stabilit în România: „E firesc să fie agitați că sunt oameni care au crescut împreună, sunt din același oraș, sunt prieteni, se cunosc de toată viața, toți sunt în stare de șoc”.

Și ambasadoarea Greciei la București ajuns marți la Timișoara.

Lili Grammatika, ambasadoroarea Greciei la București: „Dragostea, condoleanțele și mesajele românilor ne-au atins foarte mult. Guvernul nostru a fost informat și sperăm că un astfel de accident să nu se mai întâmple niciodată și că răniții să se recupereze repede. Toate autoritățile ne-au oferit sprijin, ne-au oferit asistență și am cooperat pe toată durata zilei”.

După ce au vorbit cu răniții, suporterii au plecat spre locul tragediei pentru a aprinde o lumânare. Au renunțat la deplasarea în Franța și au pornit înapoi spre Grecia.

Mihai Venter, purtător de cuvânt IJJ Timișoara: „Am reușit să dialogăm cu ei într-un mod pașnic. Suporterii și-au manifestat dorința de a se întoarce spre Republcia Elenă”.

Conducerea echipei PAOK Salonic a solicitat amânarea meciului cu Olympique Lyon din Europa League, însă UEFA a refuzat, iar meciul se va desfășura joi seară. Președintele echipei antrenate de Răzvan Lucescu, Ivan Savvidis a transmis și el un mesaj de condoleanțe prin site-ul clubului. „Acești copii ai PAOK-ului sunt copiii noștri, sunt membri unei largi familii”, a spus el.