Sute de mii de ruși părăsesc țara. Tanya: „Toată lumea este înfricoşată de Putin”

×
Publicitate

Deși Ucraina arată ca într-un film despre sfârșitul lumii, responsabilii de la Kiev anunță că discuțiile cu rușii au înregistrat unele progrese, după ce Moscova a renunțat la ultimatumuri. Între timp, chiar și rușii fug din țară.

După tratativele de ieri prin videoconferință, convorbirile vor fi reluate astăzi. În tot acest timp, şi ruşii au început să îşi părăsescă ţara.

Oficialii ucraineni susţin că, în contactele din ultimele zile, ruşii ar fi schimbat tonul, iar Kievul se aşteaptă la rezultate concrete în următoarele zile.

Mykhailo Podolyak, consilier prezidențial Ucraina: „Cerinţele noastre sunt foarte clare: retragerea forţelor ruseşti, încetarea focului, care sunt ne-negociabile pentru noi. Abia apoi putem discuta de relaţiile bilaterale şi de un acord politic. Rusia deja începe să înţeleagă şi discuţiile au devenit constructive.”

Wendy Sherman secretar adjunct de stat, SUA: „Observăm indicii ale voinţei ruşilor de a purta negocieri serioase. Dar mă văd nevoită să adaug că intenţia lui Puţin e de a distruge Ucraina. Trebuie să ajutăm Ucraina în toate modurile posibile.”

În tot acest timp, continuă şi demersurile occidentalilor. Cancelarul german a fost primit de preşedintele turc Recep Taip Erdogan. Turcia se consideră mediator în actuala criză, iar preşedintele american şi oficiali ai Uniunii Europene i-au mulţumit lui Erdogan pentru eforturile sale.

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei: „Ne vom continua cu fermitate eforturile pentru un armistiţiu permanent."

Pe de altă parte, responsabili americani afirma că Rusia a cerut ajutor economic şi militar Chinei pentru a continua războiul în Ucraina şi a ocoli sancţiunile occidentale. Oficial, Beijingul neagă categoric, dar consilierul pe probleme de securitate al Casei Albe s-a întâlnit la Roma cu omologul său chinez.

Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe: „A fost o întâlnire intensă, care a durat șapte ore, discuţii ce au reflectat gravitatea momentului. A fost o oportunitate de a-i spune clar Chinei care vor fi consecinţele.”

Reporter: Dacă China nu va ține cont de avertismentele SUA şi va merge mai departe (cu ajutorul militar şi economic), cât de îngrijoraţi sunteți că acest lucru va duce la un război mondial despre care a avertizat în trecut președintele (Joe Biden, n.r.)?

Jen Psaki: „Ei bine, în primul rând, dacă China va decide să fie un furnizor economic sau să ia măsuri suplimentare în ajutorul Rusiei, asta înseamnă doar 15-20% din economia mondială. Țările din G7 au peste 50 la sută. Așadar, avem la dispoziție o serie de instrumente, în coordonare cu partenerii noștri europeni, în cazul în care ar trebui să le folosim.”

Presupusa schimbare de ton a ruşilor are cu siguranţă legătură cu problemele economice, deja evidente la Moscova. Fondul Monetar Internaţional a avertizat că este posibil ca Rusia să nu-şi poată îndeplini angajamentele externe din cauza sancţiunilor. Guvernul rus are de achitat miercuri 117 milioane de dolari pentru două dintre obligaţiunile denominate în dolari.


Kristalina Georgieva , director FMI: „Anticipăm o recesiune a profundă în Rusia. Rubla s-a depreciat considerabil. Puterea de cumpărare a ruşilor s-a diminuat semnificativ. Cât despre achitarea datoriilor publice, nu mai considerăm drept improbabil scenariul intrării Rusiei în incapacitate de plată. Rusia ar avea banii să-şi achite ratele, dar nu are acces la ei. Ce mai îngrijorează cel mai mult sunt consecinţele economice resimţite dincolo de Rusia şi Ucraina, mai ales în ţările vecine, republicile din Asia Centrală, din Caucaz, Moldova.”

Chiar dacă majoritatea rețelelor de socializare au fost blocate în Rusia, pe Telegram răzbat reacții de indignare ale rușilor referitoare la creșterea galopantă a preţurilor și lipsa unor produse din magazine, inclusiv medicamente şi alimente.

Rușii pleacă în Finlanda

Mulţi dintre cei care n-au curajul să protesteze, dar nu mai suportă situaţia, părăsesc Rusia, apelând la puţinele căi de ieşire: cu trenul spre Finlanda ori cu avionul spre Turcia.

Două rusoaice aveau un site de lifestyle, care însă le-a fost închis în urmă cu o săptămână. Speriate de ce ar putea urma, s-au refugiat în Antalya.

Tanya Simakova editor, 'The Village' website: „Toată lumea este înfricoşată de Putin. Mă simt disperată. Îl urăsc atât de mult, n-am cuvinte s-o exprim.”

Dominic Waghorn, corespondent Sky News: „Am întâlnit o familie de ruşi la o agenţie imobiliară. Au fugit din Rusia, dar au spus rudelor şi prietenilor că pleacă în vacanţă. Vor însă să-şi cumpere o locuinţă aici, în Antalya, n-au de gând să se mai întoarcă în Rusia. Nu sunt activişti ori jurnalişti, bărbatul e negustor de peşte, dar se simţeau atât de ameninţaţi încât nu vor să vorbească în faţa camerei.”

Victoria: „Când ies din casă nu mă simt în largul meu, pentru că sunt rusoaică, am paşaport rusesc. Mulţi oameni nu înţeleg că nu poporul rus a declarat războiul.”

„Am sentimentul că nu mai am dreptul să zâmbesc” spune o altă femeie.

În acelaşi timp, de peste 10 zile, trenurile care leagă Rusia de Finlanda sunt ticsite.

Olga: „Nu putem sta pur şi simplu şi aştepta, ne temem că drepturile ne vor fi şi mai îngrădite, iar graniţele se vor închide complet. Ce se întâmplă în Rusia este înfricoşător. Vreau să stau departe de toate astea. Nu îl susţinem pe preşedintele Putin! Nu vrem război!”

Potrivit presei occidentale, sute de mii de ruşi au fugit deja din ţară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Un militar român aflat în misiune în Kosovo a murit după ce i s-a făcut rău. În curând urma să se întoarcă acasă

Un militar român de 43 de ani, aflat în misiune în Kosovo, a murit luni seara după ce i s-a făcut rău, cauza decesului fiind o embolie pulmonară acută. Subofițerul se afla din iulie 2021 în Kosovo și urma să se întoarcă acasă luna viitoare.

Guvernul urmează să adopte o ordonanță prin care va plafona tarifele la electricitate și gaze

Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat luni seară că Guvernul urmează să adopte marți o ordonanță prin care va plafona tarifele la electricitate și gaze, valabile un an, începând cu luna aprilie.

Fosta studentă de la Timișoara, condamnată pentru că a ucis un bărbat, a fost eliberată condiționat

O studentă la medicină care a omorât, în urmă cu 13 ani, împreună cu iubitul ei de atunci, un bărbat, a fost eliberată condiționat de judecătorii din Gherla. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Recomandări
Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.