Marian Andrei: „Cum a venit ideea proiectului? Voi ați adunat 20 de oameni, i-ați urcat într-un tren la Gara de Nord cu destinația Timișoara. Ce s-a întâmplat pe drum?
George Bonea, fondator: „Cosmin e foarte bun la organizat hackathoane, eu sunt foarte bun la mers cu trenul și ne-am dat seama că putem face ceva împreună. Am reușit într-un timp relativ scurt, din iarnă, când ne-am apucat să adunăm oameni și parteneri care au vrut să vină alături de noi în această călătorie. I-am anunțat când trebuie să vină la gară, le-am spus tema primei călătorii, pentru că fiecare călătorie va avea o temă ușor diferită”.
Marian Andrei: „La ce au lucrat?”
Cosmin Pârvu: „Au lucrat la proiecte în zona de sustenabilitate și de mobilitate sustenabilă și au fost idei destul de diferite. Am avut idei care au avut legătură cu împărțirea de diferite electrocasnice, idei din zona de eficientizare a transportului de marfă, idei din zona de utilizare a bicicletelor în oraș. Cred că a ajutat și faptul că am venit din contexte diferite”.