Surse: Gheboasă, cercetat de DIICOT pentru consum de droguri. Ce au găsit polițiștii în posesia sa

62342719
Pro TV

Cântăreţul Gheboasă este cercetat de procurorii DIICOT pentru consum de droguri, după ce ar fi fost depistat în Capitală având asupra sa o cantitate de canabis, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

"Faţă de un suspect sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu. Acesta a fost depistat în seara de joi, în municipiul Bucureşti, în timp ce deţinea o cantitate de drog de risc", se precizează într-un comunicat al DIICOT transmis sâmbătă.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că ar fi vorba despre Gabriel Gavriş, cunoscut drept Gheboasă.

Potrivit comunicatului, vineri, în acelaşi dosar, procurorii DIICOT Dâmboviţa au dispus reţinerea a patru persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

"Din cercetările efectuate a rezultat că, perioada iulie 2020 - februarie 2024, la diverse intervale de timp, inculpaţii au comercializat şi oferit cu titlu gratuit, în diferite ocazii, cantităţi de canabis, unor consumatori de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Dâmboviţa. Materialul probator administrat în cauză a relevat faptul că inculpaţii şi-au creat o reţea stabilă de clienţi, comercializând drogul de risc cu preţul de 50 lei pentru o doză, interacţiunea între vânzător şi cumpărător realizându-se stradal", arată anchetatorii.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în municipiul Bucureşti şi pe raza judeţului Ilfov au fost identificate şi ridicate cantităţi de canabis, mai multe grindere şi un cântar de precizie, obiecte purtând urme de materie vegetală, telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă, menţionează procurorii.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre persoanele reţinute, pentru o perioadă de 30 de zile, informează DIICOT.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62425636
Şase persoane au fost reţinute după ce au provocat scandal şi s-au bătut într-o comună din Vaslui
Şase persoane cu vârste cuprinse între 14 şi 40 de ani au fost reţinute pentru loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
62430079
Fabrică de pâine din Sectorul 6, sancţionată de ANPC. Ce nereguli au găsit inspectorii
Comisariatul pentru Protecţia Cosumatorilor Sector 6 a verificat o fabrică de pâine, în urma mai multor sesizări. Au fst date amenzi în valoare de 15.000 de lei, iar producţia din ziua de vineri a fost retrasă definitiv de la comercializare.
62430078
„Nu am putut să vorbesc”. Jamila, în lacrimi după procesul pe care l-a pierdut în războiul pentru „Eclerul la tavă”
Jamila a făcut declarații cu ochii în lacrimi pe contul său de Youtube, după ce a pierdut procesul pe care i l-a intentat Laurei Laurențiu, colega sa de breaslă, pentru renumitul „ecler la tavă”.