Şase persoane au fost reţinute după ce au provocat scandal şi s-au bătut într-o comună din Vaslui

62425636

Şase persoane cu vârste cuprinse între 14 şi 40 de ani au fost reţinute pentru loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cele șase persoane s-au bătut în zona unui local din comuna Iana, au informat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

„La data de 28 februarie 2024, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Iana au luat faţă de doi bărbaţi cercetaţi, în vârstă de 35 şi 40 de ani, măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore.

La data de 29 februarie 2024, aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, faţă de ei fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În aceeaşi zi, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat faţă de alte patru persoane cercetate, tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Pe data de 1 martie, tinerii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile", precizează un comunicat de presă transmis de IPJ Vaslui.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate şi dispunerea măsurilor legale.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62430079
Fabrică de pâine din Sectorul 6, sancţionată de ANPC. Ce nereguli au găsit inspectorii
Comisariatul pentru Protecţia Cosumatorilor Sector 6 a verificat o fabrică de pâine, în urma mai multor sesizări. Au fst date amenzi în valoare de 15.000 de lei, iar producţia din ziua de vineri a fost retrasă definitiv de la comercializare.
62430078
„Nu am putut să vorbesc”. Jamila, în lacrimi după procesul pe care l-a pierdut în războiul pentru „Eclerul la tavă”
Jamila a făcut declarații cu ochii în lacrimi pe contul său de Youtube, după ce a pierdut procesul pe care i l-a intentat Laurei Laurențiu, colega sa de breaslă, pentru renumitul „ecler la tavă”.  
62335084
Averea descoperită în bagajul de cală al unui bărbat, în Aeroportul Henri Coandă. Românul se întorcea din Spania. FOTO
Un român de 42 de ani s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internațional Henri Coandă, vineri, pentru a intra în țară din direcția Castellon-Spania.