Descinderi la Serviciul de Permise Auto din Arad. Examinatori și instructori care ar fi luat mită, în atenția procurorilor

×
Publicitate

Patru polițiști din Arad, dar și instructori auto, sunt suspectați că ar fi luat mită ca să ajute diverși indivizi să obțină permisul de conducere.

Sumele pentru trecerea probei practice ar fi variat între 200 şi 400 de euro. Specialiștii în legislație rutieră susțin că putem să vorbim deja de un fenomen nefericit. Și că în special tinerii români se urcă la volan deși nu au dreptul legal de a conduce.

Mai mulți ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție, împreună cu un procuror DNA, au descins la Serviciul pentru Permise Auto Arad. Două ore au făcut percheziții în birourile celor patru polițiști suspectați că ar fi primit bani ca să ajute mai mulți candidați să obțină permisul de conducere.

Potrivit anchetatorilor, mita ajungea în primă fază la instructorii auto. Aceștia ar fi pus plicurile cu bani în compartimentul portierei din dreapta față, unde stătea polițistul examinator. La final, respectivul lua banii și declara candidatul admis.

Ar fi fost vorba de sume cuprinse între 200 și 400 de euro.

Din păcate, tot mai multe persoane fără permis conduc pe drumurile publice, susțin polițiștii și profesorii de legislație rutieră.

Un tânăr fără permis a fost oprit de polițiști cu focuri de armă

Câteva imagini surprinse recent în Timișoara arată cursa nebună a unui bărbat de 24 de ani care nu a oprit la semnalele agenților. În goana lui a dat peste unul. A fost oprit doar cu focuri de armă. Individul nu avea permis de conducere.

Marius Giurisici, pilot: "Sunt foarte periculoși deoarece nu cunosc legislația rutieră, nu cunosc indicatoarele și oricând pot produce un accident mortal. Toată lumea crede că te sui la voluan și știi să conduci, dacă ai condus pe câmp, dar practica în circulație este complet diferită".

În Timiș, numai în primele șapte luni, șoferi fără permis au provocat 15 accidente. Asta în timp ce în tot anul trecut au fost 18.

Ionuț Lazăr, șef birou Drumuri Naționale și Europene - Serviciul Rutier Timiș: "E o situație pe care o constatăm mult în rândul tinerilor, care de multe ori nu au răbdare și nu așteaptă până să aibă vârsta necesară. Acel permis de conducere atestă faptul că persoana respectivă a dobândit deprinderi, în primul rând teoretice, de a conduce".

În 2022, șoferii fără permis au provocat peste 170 de accidente grave

Nicolae Istrat este profesor de legislație rutieră și fost șef al Poliției Rutiere Timiș. Vede două cauze pentru care mulți au tendința să se urce la volan nepregatiti.

Nicolae Istrat, profesor de legislație rutieră: "Lipsa de supraveghere polițienească. Din păcate, numărul de echipaje de poliție e mult mai mic decât suprafața care trebuie să o acopere. Lipsa de educație, lipsa de responsabilitate".

Anul trecut, în toată țara, s-au înregistrat 177 de accidente grave cauzate de șoferi fără carnet.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62374484
Se fac angajări la stat, deși guvernanții vor să reducă numărul funcționarilor. Ministerul care caută cei mai mulți oameni

Deși guvernanții se laudă cu blocarea a peste 200.000 de posturi vacante la stat și cu reducerea numărului de funcționari, site-urile mai multor ministere și instituții s-au umplut brusc de anunțuri potrivit cărora se fac angajări.

62374477
Copilă de zece ani, electrocutată la un loc de joacă din Capitală. „Nu vorbea, nu ne auzea, nu vedea. Avea gura încleștată”

Un incident deosebit de grav s-a petrecut în Capitală. O fetiță de zece ani a ajuns la spital, după ce s-a electrocutat.

61978773
Şaisprezece persoane au fost trimise în judecată în Dosarul 10 August, între care și foști șefi din Jandarmerie

La cinci ani distanță, procurorii militari au terminat, în sfârșit, ancheta, în dosarul "10 august".

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.