Fermierii români vor primi mai mulți bani pentru a cultiva usturoi. Ce cantitate e recomandată pentru consum

×
Publicitate

Programul Ministerului Agriculturii prin care fermierii sunt impulsionați să cultive usturoi va primi mai mulți bani.

Bugetul se va mări cu jumătate de milion de euro, până la cinci milioane, după ce numărul producătorilor care vor subvenția de 3.000 de euro pentru fiecare hectare cultivat a crescut de la an la an, iar România, a ajuns în Uniunea Europeană, al doilea mare producător.

Amalia Macarie cultivă usturoi, în Alba, și - deși a fost secetă - spune că de pe un hectar a strâns o producție record, de trei tone.

Amalia Macarie, producător de usturoi: „Anul acesta am mărit suprafața cultivată de usturoi. A contat foarte mult ajutorul de minimis, fără el cel mai probabil suprafața nu era aceasta.”

În piețe, kilogramul de usturoi se vinde cu peste 20 de lei, dar producția românească merge și la export, în țări ca Germania sau Italia.

Potrivit Eurostat, în topul producătorilor de usturoi din Uniunea Europeană, România ocupă locul doi, după Spania.

PRODUCȚIA DE USTUROI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

SPANIA - 315.720 TONE
ROMÂNIA - 30.130 TONE
ITALIA - 28.660 TONE
FRANȚA - 28.590 TONE
POLONIA - 25.200 TONE

SURSA: 2021, EUROSTAT

În Cluj, de pildă, în ultimii trei ani, numărul celor au cultivat usturoi a crescut de patru ori.

Silvia Hicea, Direcția Agricolă Cluj: „Dacă în anul 2019 am avut șase persoane care au aplicat pentru programul usturoiul, în 2022 au ajuns la 37 de solicitanți și aproape 23 de hectare cultivate cu usturoi.”

Majoritatea fermierilor care au accesat ajutorul dat de Ministerului Agriculturii mizează pe soiurile românești. Dintre acestea cel mai popular este AGER - creat de un grup de cercetători craioveni. Urmează COPALAU - cu gust puternic și aromat și MASCA - mai picant. Totuși în plantații se folosesc și semințe din Spania și China care rezistă mai bine la îngheț dar și la temperaturi ridicate.

Apahidean Alexandru, profesor de legumicultură USAMV Cluj-Napoca: „La nivel de gust nu există diferențe mari. Dacă nu irigăm cultura suficient, atunci s-ar putea ca usturoiul să fie puțin mai iute.”

Creșterea suprafețelor cultivate cu usturoi a fost impulsionată și de consum.

Beneficiile consumului de usturoi includ faptul că întărește imunitatea, scade colesterolul rău și protejează celulele creierului.

Bogat în vitamina B6, vitamina C, seleniu și fibre, usturoiul întărește imunitatea. În același timp, scade colesterolul rău și protejează celulele.

Bianca Trifan, administrator restaurant: „Vin oamenii și ziua la terasă și ziua și dimineața și mănâncă usturoi. Suntem un popor făcut pentru usturoi, îl folosim peste tot.”

Medicii spun însă că usturoiul ar trebui consumat cu moderație - cel mult unu-doi căței pe zi - pentru că în cantități mai mari, poate da, de pildă, arsuri la stomac. Și, conform Administrației pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite, persoanele care suferă de diabet de tip I, hipoglicemie și inflamații acute ar trebui să se ferească de usturoi.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62300186
Tot mai multe firme se împrumută la bănci pentru a-și continua activitatea, în ciuda condițiilor aspre și a dobânzilor mari

Cu o inflație în creștere și costuri tot mai mari, firmele se împrumută mai mult, mai ales pe termen scurt.

62282918
România va avea, luni dimineaţă, 3 miliarde de metri cubi de gaze în depozite

România va avea luni dimineaţă un volum de 3 miliarde metri cubi gaze în depozite, ceea ce corespunde unui grad de umplere de 97,7% din capacitatea totală de înmagazinare.

62300851
Tot mai multe afaceri, mici și mari, se vând la cheie sau dau faliment. Cum s-a ajuns aici

Sufocați de taxe și facturi, tot mai mulţi antreprenori români își vând afacerile. În general, este vorba de afaceri de familie: restaurante, cafenele, librării, sau magazinele mici, de cartier.

Recomandări
Ccr agerpres
Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.