STB propune un tarif pe oră pe mijloacele de transport în comun

62188578
Shutterstock

Societatea de Transport Bucureşti va propune un tarif de 3 lei pe oră pe mijloacele de transport în comun şi abonamente anuale de 500 de lei, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, directorul general al STB, Adrian Criţ.

"Atribuţiile cu modificarea tarifelor în momentul de faţă le are prin contractul de delegare Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transport Bucureşti-Ilfov (ADITBI). E adevărat, împreună cu colegii mei am gândit un model care să avantajeze utilizatorul frecvent al mijloacelor de transport în comun. La ce ne-am gândit? La faptul că trebui să promovăm abonamentele în defavoarea călătorilor ocazionali. Cetăţenii care circulă zilnic cu transportul în comun trebuie să aibă beneficii, iar aceste beneficii trebuie cuantificate prin calitatea transportului şi prin tarife care să îi avantajeze. În acest sens, avem propuneri şi în aceste zile o să plece către ATDBI şi către primarul general propuneri de tarife şi aici mă refer la tariful pe oră şi tariful pe 90 de minute. De asemenea, dorim implementarea pe modelul european a unor abonamente pe jumătate de an, abonamente anuale cu beneficii majore pentru cetăţean", a declarat Adrian Criţ, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că propunerea STB privind tarifele va intra în dezbatere şi se referă la eliminarea tarifului actual de 1,3 lei pe cursă şi introducerea tarifelor orare şi a abonamentelor, aşa cum există şi în alte capitale europene.

"Ceea ce propunem noi va intra într-o dezbatere, care poate fi efectuată şi prin dumneavoastră. Luând în considerare ce se întâmplă şi în Europa şi luând în considerare tarifele existente în momentul de faţă în municipiile reşedinţă de judeţ, consider că un tarif pentru utilizarea transportului public în decurs de o oră, de circa 3 lei, şi aici este discutabil, ar fi unul corect. De asemenea, pentru favorizarea călătorului care este partenerul nostru, pentru abonamentul anual ar fi corect un preţ de maximum 500 de lei. Aşa am favoriza şi am atrage de partea noastră călătorii fideli", a precizat şeful STB.

Referitor la transportul de la Aeroportul Otopeni, Criţ a subliniat că integrarea tarifară este un capitol care se ia în discuţie, împreună cu ADITBI, CFR Călători, ceilalţi operatori regionali de pe calea ferată, cu Metrorex, împreună urmând că se ia deciziile care "să avantajeze călătorul".

"Probabil se vor găsi soluţii şi pentru circulaţia pe un interval orar şi pentru abonamente, utilizând mai multe moduri de transport", a spus Criţ.

 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62173764
Coronavirus România, bilanț 14 mai. 835 cazuri noi de Covid-19 și 105 decese

Coronavirus România, bilanț 14 mai. Pe teritoriul României au fost confirmate 1.070.605 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.022.029 pacienți au fost declarați vindecați.

62189944
FOTO și VIDEO. Accident grav în județul Brașov, între o mașină și un TIR. Patru persoane au murit

Catastrofă pe o șosea din Brașov. Patru bărbați au murit pe loc, după ce mașina lor a fost izbită de un camion. Din primele informații, șoferul vehiculului de mare tonaj ar fi adormit la volan.

62185702
Cîţu, referitor la diferenţele de raportare a deceselor COVID-19: Au existat în toate ţările UE

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri că e nevoie de mai multe analize pentru a se pune la cap aceste informaţii, iar diferențe de raportare a deceselor au existat în toate ţările Uniunii Europene.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg | VIDEO

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).