Statul român a recuperat peste un milion de dolari din SUA, în dosarul în care a fost condamnat Regele Motorinei

×
Publicitate

Peste un milion de dolari au intrat de curând în visteria statului român. Banii au fost viraţi de Departamentul american al Justiției, care a vândut la licitație proprietăţile și bunurile celui supranumit la noi acum zece ani Regele Motorinei.

Omul de afaceri Radu Nemeș fusese extrădat din Statele Unite după ce a fost arestat de FBI la cererea autorităților de la București. Între timp, a fost condamnat definitiv la 7 ani și jumătate de închisoare pentru evaziune fiscală.

radu nemes

Între 2011 şi 2012, omul de afaceri Radu Nemeș, apropiat al șefului fiscului de atunci, Sorin Blejnar, dar și al șefului vămilor, Viorel Comăniță, a vândut printr-un lanț de firme 90 de mii de tone de motorină, dar care în acte figurau produse petroliere mai puțin accizate. Statul a pierdut astfel peste 40 milioane de dolari.

Omul de afaceri a reușit să fugă în 2012 în Statele Unite ale Americii, unde şi-a cumpărat mai multe proprietăți în Washington, a investit în monede de aur și argint, îmbrăcăminte de lux, dar și într-o colecție impresionantă de arme. FBI-ul le-a găsit ascunse într-un buncăr. Nemeș și soția lui au fost extrădaţi în România doi ani mai târziu. În 2019, Radu Nemeș a fost condamnat definitiv la 7 ani și jumătate de închisoare pentru evaziune fiscală.

Activele cuplului din Statele Unite au fost confiscate, inclusiv proprietățile Yelm care au fost vândute ca parte a procesului de confiscare. Veniturile din acea vânzare, 1.225.465 de dolari, sunt returnate printr-o petiție de remitere către guvernul României ca recuperare pentru fraudă fiscală.

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a convins Departamentul Justiției din Statele Unite să trimită în România 1 milion 200 de mii de dolari. Banii vor acoperi a zecea parte din suma pe care instanța supremă de la București a decis să i-o confiște omului de afaceri Radu Nemeș.

Cornel Călinescu, Director ANABI: ”În acest caz, partenerii americani au decis restituirea integrală a sumei obținute ca urmare a valorificării bunurilor confiscate de către dânșii într-o procedură specifică cadrului legislativ american, o procedură civilă”.

În contrapartidă pentru decizia de restituire a Departamentului Justiție al Statelor Unite, Agenția Națională de Administrare de Bunurilor Indisponibilizate a demarat la rândul ei o procedură prin care urmează să trimită peste ocean o sumă considerabilă de bani, pentru care au fost emise ordine de confiscare. Banii vor acoperi prejudiciile suferite de mai mulți cetățeni americani în cazuri de fraude și înșelăciuni în comerțul online comise de români pe care judecătorii din statele unite i-au condamnat definitiv.

Milionul de dolari confiscat de la Radu Nemeș, care încearcă fără succes de câteva luni să obțină eliberarea condiționată, este a treia sumă recuperată de ANABI din Statele Unite. În alte două cazuri, am primit de la americani 400 de mii de dolari, respectiv 175 de mii.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62282335
Seceta a făcut ravagii în agricultura din România. Daea: „Schimbările climatice sunt o realitate”

Recoltatul cerealelor se apropie de final, iar după un an agricol complicat, cu temperaturi mari și puţine sisteme de irigații, fermierii au strâns de pe câmp nouă milioane de tone de grâu. Vara trecută se lăudau însă cu peste 11 milioane de tone.

62282235
Orient Express a ajuns în România. Biletele au costat cât salariul mediu al unui român pe doi ani. GALERIE FOTO

După doi ani de restricții, trenul de lux ''Orient Expres'' a ajuns din nou în România și a oprit în Sinaia și în Gara de Nord.

62278732
Alertă în Năvodari, unde mai mulți bătrâni au fost țintele unor tentative de înșelăciune prin metoda „Accidentul”

Este alertă în orașul Năvodari, unde în decurs de de câteva zile mai multe persoane vârstnice au fost țintele unor tentative de înșelăciune prin metoda „Accidentul”.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.